Ultimii samariteni şi infinitul de indiferenţi

Toamna ştie să arate că este stăpână peste oraş. Stropii de ploaie cad într-o supărare, vorba unui amic, şi frigul muşcă din oamenii care aleargă, sub umbrele, printre bălţile de pe şosea. Copacii mai au nişte frunze rătăcite, dar şi pe acelea le lasă, cătrăniţi, să cadă peste maşini, trotuare, băltoace. Adăpostit sub o ieşitură a magazinului universal, omul se uită la trecătorii indiferenţi şi bânguie cuvinte de neînţeles. Mă uit cu un soi de mirare amestecată cu milă: a trecut demult de vârsta marilor vise; n-are pe el decât…

Citește mai departe