Oricat de rotunzi s-ar da, americanii raman de multe ori niste copii. E drept, unii mari, care fac regulile in gasca baietilor de cartier care se joaca de-a stapanirea lumii asteia. Nu fac radiografia – oricum, extrem de complicata – a unui popor. Numai ca in politica, agitatii, asudatii si smecherii de la noi le-ar putea da clasa. Ai nostri mi se par mai ai dracu’ decat aia de pe Potomac.

Noaptea trecuta, dupa ce a tinut ultimul lui discurs despre starea natiunii, George W. Bush a bagat o sesiune de autografe in stil de mare vedeta. Cu un marker in mana, marca baiatu’ la semnaturi mai ceva ca Selby la ultimul master al Londrei la snooker sau Federer la Australian Open. Cu zambetul tamp, de tocilar de gimnaziu, „the president” isi punea amprenta personala pe orice foaie de hartie care i se intindea si strangea falangele celor care l-au sorbit din priviri in Congres. (Eu i-as fi intins un contract prin care imi ceda mie niste milioane de dolari. O semna si om eram 🙂 ) Isi facea imagine tipu’, doar nu degeaba Hollywood-ul e in America si Casa Alba a fost sediul unui actor. De fapt, de multe ori mi s-a parut ca Bush junior traieste intr-un film pe care, chiar daca il regizeaza, nu-l prea intelege.

Acum, se va retrage la pensie, dar numai din politica. Afacerile il asteapta si stampila de ex-presedinte din dosar il va ajuta sa nu piarda vremea pe la oficiul fortelor de munca.

Exista insa si asemanari izbitoare intre politicienii damboviteni si cei americani. Limba de lemn pe care o vorbesc. La cateva minute – cronometrate atent, pe o plasma imensa, de CNN – dupa sesiunea de autografe a lui Bush, adversarii lui, democratii, au scos-o la inaintare pe o tanti, care isi zicea „guvernatorul statului Kansas”. Tzapana, cu ochii fixati spre viitorul de aur al Americii, fara sa se miste nici macar aerul de langa ea, blonda, trecuta de varsta marilor asteptari, dar cu un semineu in spate (tehnica inducerii sentimentului familial prin imagini), domnuca a dat-o cu „Fellows americans”, cu „indiferent daca sinteti republicani, republicani sau independenti” si cu „trebuie sa fim impreuna” sau „presedintele trebuie sa faca totul pentru redresarea economiei”. Toate astea imi aduc aminte de „dragi concetateni”, de „indiferent de nationalitate, sex, regie, batrani, femei, copii”, de „in aceste clipe grele, trebuie sa strangem randurile”.

Bla bla-uri de rahat, bulshit-uri care zic multe, dar nu transmit nimic. Discursurile americanilor sint la fel de goale de continut ca si ale romanilor. Nu au miez, tortureaza unele cuvinte pana cand alea cer azil politic in tara mutilor, mustesc de prostie, ignoranta si de durut in cot fata de omul de rand. Care, culmea, ii mai si crede, se duce in turma sa-i voteze si se uita pana noaptea tarziu sa le auda derapajele verbale pe la talk-show-uri.