Luni seara m-a apucat dorul de plimbare. Si nu oricum, ci cu tramvaiul. Masina mi-era acasa si nu am vrut sa iau taxiul. Nu ca nu ma lasa buzunarul, dar un licar din trecut ma bantuia si ma imboldea spre statia de langa „Vulturul Negru”. Am ratat satisfacerea acestei mici dorinte. Din cauze tehnice: chioscul OTL se inchisese, iar automatul din centru nu functiona. Nu m-am resemnat.
Am lasat balta tramvaiul si ratiunea, care imi amintea ca e tare frig afara, si am apucat-o pe jos, spre casa. Am mers cale de vreo 3 kilometri pe jos, pe malul Crisului. Am tras aer rece in piept, amestecat din cand in cand cu fumul aruncat de cate-o masina scapata de taxa de mediu. Am incrucisat privirile cu trecatorii pe care ii intalneam si nu m-am putut abtine sa nu remarc ca am uitat cat de interesanta e Oradea atunci cand nu o vezi prin parbrizul masinii.
Mi-am dat seama ca mi-era tare dor de perioada in care nu aveam masina si bateam Oradea pe jos. Sa nu se inteleaga ca e mai bine fara autoturismul propriu si personal. Aiurea, e cam naspa, dar nu asta e ideea. Era o perioada din viata mea cand eram in stare sa ma trezesc cu noaptea in cap si asteptam cu nerabdare sa bat strazile. Nu oricare. Aveam traseul meu. Si nu mergeam singur. Iubeam ca un nebun si nu conta ca nu aveam masina si trebuia sa ocolesc ca apoi sa ajungem la serviciu. De multe ori evitam sa luam tramvaiul sau taxiul si preferam sa ne tinem de mana pana ajungeam la destinatie. Lumea era a noastra si sa mor daca mai conta altceva…
Nu au trecut multi ani de atunci, dar… degeaba incerc sa nu ma las dus de gandurile acelor dimineti…
Am tras mai sus gulerul hanoracului, dar nu am grabit pasul. Am vorbit apoi la telefon cu frate-meu si m-am oprit pe la farmacie, sa-mi iau niste paracetamol. Nici nu am observat cand am ajuns acasa. Am adormit mai repede ca niciodata… Ce repede se schimba toate!
P.S. In schimb, am visat. Si diminetile acelea au prins din nou viata 🙂
Adriane!
Te cunosc, ma cunosti, stiu ca doare, simti durerea, dar doar tu poti sa faci sa nu doara atat de tare.
Let it go…
Te astepta o viata in fata, stiu ca nu sunt in masura sa dau sfaturi dar pot sa spun ca autotortura nu mai e la moda decat atunci cand e impartasita…la fel ca si dragostea…
Trece viata pe langa tine, buna, rea, cum o fi, si vei ajunge la momentul X in care vei dori sa mai ai anii acestia si sa poti face lucruri… va fi prea tarziu
Te sarut pe obrazul umed si pe inima ranita.
Ioana
vorba ceea…”si amu sa vina muierile”
iar cu masina…. era mai bine fara…ca amu ne ingrasam incet da sigur…nici la abc-ul din colt nu mai mergem fara…
daca mergem pe jos avem vreme sa gandim….
io personal ma gandesc sa-mi cumpar bicicleta.
da stai asa…..la care dintre gagicile tale te referi????????
Hi…Hi…Hi
io cand is amarat il ascult pe becali pe youtube. sau farsele cu el la kiiss fm. rad de ma stric.
io cand is amarat scriu pe blog. la fel fac si cand is nervos. in schimb, cand sint vesel, joc un baschet, citesc o carte sau DORM. cat despre bicicleta, sa stii ca mi-a trecut prin cap sa-mi iau…si cred ca o sa pun planu’ in aplicare cat de curand…bat drumu’ pana la redactie in sa 🙂
si dupa cate se vede, sint tare nervos si, cateodata, tare trist…se vede dupa cat scriu 🙂
Da…este cazul sa scriu acum…indiferent ca nu am timp…Merg la mine la tara destul de des, la casa, la parintii mei, si la bicicleta pe care ma bat etern cu frate-meu…Si dupa ce ma rog de el vreo juma de ora, pana imi bate el capul sa n-o bag in noroi si sa nu care cumva sa cad cu ea, ies invingatoare, promitandu-i te miri ce…si evadez!!! Imi iau cu mine adidasii aproape noi pe care nu-i mai port in oras ca am calcat odata in smoala cu ei, geaca mea groasa din liceu, si neaparat ipodul, plin cu muzica…Si pornesc…Desi mi se spune sa nu care cumva sa umblu la viteze, fac scurta la mana pe sosea pana potrivesc eu lantul ala buclucas astfel incat sa dau usor la pedale, dar sa mearga si repede. Dupa ce scap cu dibacie de cainii vecinilor care cateodata sunt capiati si nu ma mai cunosc, de, ce sa faci, ei stiau ca oamenii merg pe picioare, nu pe roti, dupa ce ocolesc groapa care s-a format in strada la vecina ca s-a spart teava de apa, ies incet si binisor catre sosea…Libertateee…nicaieri si nicicand nu ma voi putea simti atat de bine…si dai si pedaleaza ca nebuna, printre casele tiganilor la care imi stramb gatul de atata uitat ca era si vecinul cu tractorul sa ma loveasca, printre gropile din sosea pe care le stiu si cu ochii inchisi, printre carutele pe langa care trec sistematic, pe la vechea moara unde tatal meu macina faina cand eram noi mici, si gata…ies cu totul din sat…afara din localitate, pe sosea, acolo unde se intinde cuminte campul….campul unde candva tatal meu avea un lot pe care il cultiva cu porumb, printre care planta ferit fasole verde si pepeni, mai mai sa nu-l ghiceasca vecinii de pamant…si mergi si stai minute in sir pe un bolovan imens, nu inainte de a-mi parca interesat pe cric bicicleta chiar in fata mea…murdara de noroi pana in gat, cu pantalonii suflecati mai ceva ca un muncitor, cata liniste…in departare…se aud voci infundate, dar nu se pot deslusi…nu as vrea sa fiu nicaieri decat aici…ce-mi trebuie???aer curat, nici musca, soarele spasit la datorie in apus…doar eu….si bicicleta…murdara de NOROI!!!!!!!!!!!!!!!!
SI da-i si intoarce-te, si pedaleaza, cu parul in vant, cu muzica in urechi, si cu gandul ca trebuie sa spal bicicleta cu furtunul ca altfel nu mai pup eu libertate!!!!
comentariul asta merita mai mult decat sa fie postat undeva, spre capat, in urma altuia. fa-ti un blog al tau. scrii in asa fel incat chiar vizualizam toate alea… deosebit