Iarna nu-i ca vara sau varianta jurnalistica a problemei

In facultate, la primul seminar din anul intai, un profesor ne-a cerut sa-i raspundem la urmatoarea intrebare: „De ce am ales facultatea de drept?” Unii au zis ca vor sa faca dreptate, altii ca asa i-au sfatuit parintii, altii ca au dat la drept dupa ce au vazut nu stiu ce filme, altii ca vor sa urmeze traditia familiei, altii – printre care si eu – ca mi-ar place sa fie judecator sau procuror (si acum imi doresc sa ajung procuror). Cu alte cuvinte, cei mai multi eram visatori, legati de fusta mamei, papusi manevrate de parinti, creduli sau pur si simplu nestiutori. Rand pe rand, proful ne-a facut semn sa ne asezam in banci.

A ajuns la un tip care s-a ridicat si i-a spus verde in fata: „Am dat la drept pentru ca vreau sa fac bani ca avocat!” „Bravo, ma! Tu vei absolvi primul!”, i-a spus omul de la catedra, cu ochii larg deschisi de parca ar fi gasit chivotul legamantului. „Cu tine o sa fac treaba pentru ca esti singurul dintre toti astia care gandeste. Ceilalti viseaza!” Dur, dar corect.

Ei, situatia e exact invers cand vine vorba de presa. Cine crede ca poate face presa pentru a castiga bine, e – si acum spun cuvantul cel mai delicat si ingaduitor – FRAIER. Bani din presa fac doar marii granguri, redactorii-sefi si directorii ziarelor nationale, producatorii si directorii marilor televiziuni. Si, evident, jurnalistii din tarile normale.

In presa locala, cuvintele „salar” si „mare” se resping ca polii de acelasi semn ai unui magnet. Un reporter, un redactor, un producator pot avea cel mult un venit decent, care sa le permita strictul necesar. Stiu reporteri care traiesc din 7-8 milioane de lei pe luna, in conditiile in care lucreaza 10-12 ore pe zi.

Ca sa fii jurnalist, esti nevoit sa-ti scoti din cap ideea ca vei fi platit vreodata pe masura muncii. Nu e corect, e chiar jenant, dar asta e. Multi dintre jurnalistii din presa locala – dar si din cea centrala – se hranesc cu dragostea fata de meserie. O formulare demonetizata si demonizata zice ca isi fac meseria din pasiune. Sint niste visatori, care se iau de gat cu nedreptatile, crezand ca pot indrepta lucrurile, care indura presiuni si refuza sa le cedeze. Sint oameni pe care pe care cititorii sau telespectatorii ii stiu dupa materialele pe care le fac, in timp ce pentru patroni sint doar niste nume pe un stat de plata. Plata care intarzie de multe ori, facandu-i sa intre in datorii. Visatori si pentru ca mai cred ca daca isi fac bine treaba vor fi recompensati cum trebuie. Nu cu statui sau cu laude, ci cu respectarea acelei hartii pe care au semnat-o la angajare. Si rareori stiu sa-si ceara drepturile. Iar cand o fac li se pare ca rup ceva din ei, pentru ca asta inseamna ca o perioada sa nu-si mai faca meseria pe care o indragesc… Ma mir ca nu le multumesc dracului si celor care le dau un sut in fund.

Asa sint multi jurnalisti. Din pacate, prea multi. In schimb, sint si „angajati la ziar sau la teveu” care isi urasc cu patima locul de munca si meseria, dar care, culmea, sint apreciati. Nu de profesionisti, care stiu ce le poate capul, ci de „factorii de decizie”.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.