Nu-s un deontolog feroce sa ma apuc sa caracterizez in fel si chip premiile de excelenta date astazi. O sa las sa treaca un timp sa se decanteze impresiile, dupa care ii fac o caracterizare galei de la Filarmonica. Nu ma pot abtine sa nu scriu chestiile mai aparte pe care le-am observat:

– Intr-o sala in care au existat suficiente locuri libere, s-a nimerit ca, inainte de a incepe spectacolul, un tip sa vina la mine si sa-mi spuna ca stau pe locul lui. Mi-a si aratat biletul unde, intr-adevar, statea scris randul si locul meu. Doar ca si eu aveam invitatie exact pe acelasi loc. A plecat cam nelamurit si nu l-am mai vazut. Si-o fi gasit un alt loc.

– Ca la romani, spectacolul a inceput cu 10 minute intarziere. Sint carcotas, stiu. Intarzierea s-a incadrat in sfertul academic, e adevarat. Dar tot intarziere e, urla carcotasul din mine.

– Printre primele, dar si unul dintre cele mai frumoase discursuri de multumire, i-a apartinut doamnei profesoare de chimie care a castigat la sectiunea invatamant preuniversitar. (Iertare, nu am memoria numelor; niciodata nu am avut-o.) „Excelenta” lui 2007 a multumit decent, in cuvinte calde, chiar elevilor, cei cu care profesorii lucreaza o viata. A multumit dascalilor, a facut o pledoarie pentru scoala si, la sfarsit, a atins un mic limbaj de lemn. Se iarta si am aplaudat-o cu drag. Dascalii merita respect, macar pentru farama de lumina pe care o pun in fiecare copil care le trece prin maini.

– Un membru al comisiei de la acte de caritate nu a putut intra in sala. Si asta pentru ca, fiind intr-un scaun cu rotile, nu a putut urca scarile filarmonicii, iar institutia nu are rampa de acces pentru persoane cu astfel de probleme.

– Pianistul de serviciu 🙂 a stiut exact cu ce partituri sa marcheze intrarea fiecarui laureat. „Ani de liceu” – la invatamant preuniversitar si „Wonderful world” – la mediu, sint doar doua dintre ele.

– Nu-l simpatizez de nici o culoare pe prezentatorul galei. Mi-a fost, insa, aproape simpatic, cand a interpretat micul numar umoristic, cu glume despre actualitatea locala. Apropo, cea mai tare, pe langa cea cu taxa de prima inmatriculare pe femei, a fost cea cu tramvaiele noi cumparate de municipalitate. Zicea ca din cauza ca respectivele tramvaie sunt joase, iar locurile de asteptare din statii sint ridicate, se cheama ca nu vom urca in tramvai, ci vom cobori in tramvai. Evident, textele au fost scrise de Mircea Chirila, excelent, ca de obicei.

– La poantele despre politicieni, ex-primarul Filip nu a aplaudat. Ar fi fost ciudat sa o faca 🙂

– M-am mirat ca Dan Simai a citit de pe foaie cand a multumit pentru premiu. Nu ma asteptam la asta la Stixu’, de altfel un tip foarte degajat si spontan. A citit de pe foaie si laureatul de la tineri de perspectiva, dar si mister Davideanu. Daca la ultimul se intelege si chiar a fost un moment placut si deosebit, la tanarul Seuche ma asteptam la un discurs spus lejer, fara foaie, chiar daca era repetat inainte, fara cuvinte mari, direct, in stilul generatiei pe care o reprezinta. Nu prea a facut-o.

– Cel mai aplaudat „excelent” a fost Robert Ardelean, cel de la categoria acte de curaj. Un tip simplu, care s-a fastacit cand a primit premiul si nu a putut decat sa multumeasca si sa spuna ca are emotii. Ba, i-a sunat si telefonul pe scena. El e omul care a salvat doi copii care erau sa se inece, anul trecut. Sala l-a aplaudat indelung. Cel mai mult. Cu simpatie. Cu drag.

Am fost mandru ca am facut parte din comisia care l-a propus pe Robert. De fapt, doctorul Hadi Borcea – un tip extraordinar – are meritul de a-l fi propus, iar noi, ceilalti, am fost de acord. Cum sa nu fii de acord cu a-l premia pe omul care a salvat doua vieti? N-am propus nici un alt nume pentru ca nu am gasit vreun altul care sa fii dat dovada de curaj. Dar am fost mandru ca Robert Ardelean a fost cel mai aplaudat. Si cred ca mandri au fost si Hadi si ceilalti membrii ai comisiei. Cei din sala au realizat ca faptele valoreaza mai mult decat o mie de vorbe.

Si a mai fost un motiv pentru care mi-a parut bine pentru Robert. Comisia lui Hadi Borcea a reusit sa impuna printre elitele orasului un om simplu. Un om fara titluri academice, dar unul prin care orice oradean se poate regasi in premiile de excelenta.