Musc dintr-o napolitana „Joe” cu placerea cu care un grizzly musca dintr-un somon prins intr-un rau de munte din America. Pffaiiiiiiiiiii! Ce naiba? O fi intrat la apa! Ma uit la bucata aia mica din mana mea si nu stiu ce sa cred. De cand au afisat sigla de la „Nestle” pe pachetele cica mari, cred ca au injumatatit dimensiunile napolitanelor. „Cate-un pic, pic, pic…” 🙂 Mda, eram obisnuit cu bucati de neam prost, acu’ m-au cam pus la subalimentatie…

In schimb, azi nu am mers la masa, la „Transilvania”. Nu ca nu mi-ar fi fost foame, dar nu aveam cu cine sa merg. Colegii cu care aveam obiceiul sa parcurg distanta din punctul A (redactia) pana in punctul B (restaurant) au dat bir cu fugitii si au plecat spre alte zari. Or, daca nu mananc organizat, in grup, parca nu am chef sa merg la masa…de unul singur… 🙂 In schimb, am mancat o minunatie de sunca, adusa de colega Eva Horosnyi, ca tot au sarbatorit supusii Papei Invierea pe stil catolic.

Apropo de Paste. Unchiul meu, un tip de 67 de ani, crescut in credinta ortodoxa si care da saptamanal pe la biserica – nu ca mine, o data pe cincinal – isi punea o intrebare justificata: si pana la urma, cand a murit Christos? Cand zic catolicii sau cand zic ortodocsii? „Inteleg ca toti sintem de acord ca S-a nascut in 25 decembrie, dar de ce nu ne punem de acord cand a murit? Ca doar n-a murit de doua ori, Doamne iarta-ma!” Rationamentul simpaticului meu unchi are o logica, dar nu are raspuns pe masura. „Oameni-s de vina, ca-s prosti si nu se inteleg”, a concluzionat unchiu’.

Proasta e si vremea, daca stau bine sa ma gandesc. Se joaca cu noi, ca un copil cu jucaria preferata. Nu e corect. Ba trimite vijelii sambata, ba le opreste duminica si le reporneste si mai puternice lunea. Macar daca ar fi constanta si ar trimite niste crivaturi sa bata prin niste institutii, 😉 stiu eu care, sa mai spulbere din jegul moral cuibarit acolo. Bine, a facut-o si azi, ca a fost a doua zi a Pastelui catolic si cam a batut vantul prin unele birouri. Elnoku’ de la Consiliul Judetean sarbatorea si el azi….

Asa cum au sarbatorit si cativa colegi de ai mei, credinciosi pana in maduva oaselor doar de sarbatori. Ca in rest 😉 Glumesc, evident, inteleg si eu ca au familii, nu ca subsemnatul, (i)responsabil doar pentru propria-i persoana. Insa nu prea au avut parte de vreme frumoasa.

Asa cum au avut – ca-mi vine acum in minte si nu pot sa nu spun – cei din managementului de la “Adevarul” si cativa jurnalisti din conducerea redactiilor trustului de presa al lui Dinu Patriciu, care au primit drept CADOU citeva zile pe o insula din Caraibe. Asta pentru ca superbogatasul roman s-a declarat multumit de faptul ca, in decurs de mai putin de doi ani, angajatii i-au structurat trustul. Asta da, patron!

Acu’ s-au izbit de mine niste imagini cu plaje, soare si apa albastra, care nu cadreaza defel cu zumzetul televizorului la care m-am uitat mai inainte la un meci din ’82 dintre Romania si Ungaria, pe Nepstadion. Welcome in the real world! Care e exact asa cum am scris eu acum. Un amalgam de idei, de situatii, cu si fara legaturi intre ele, normale si trecute de limita patologicului. Ca doar traim in…hmmm, asta-i vorba lui Badea… Mda, cred ca asa incepe o saptamana 🙂

P.S. In timpul scrierii acestui post, au fost consumate vreo 10 napolitane, am spalat vreo 5 kilograme de haine, am butonat pe vreo 20 de canale, l-am bagat undeva pe Diaconescu pentru ca a inceput un nou serial „Crima din Berceni 2” (asta e vreun sequel), am respins un apel (scuze, Robi), am mancat o geniala supa de salata facuta de mama si zau daca nu mi s-a facut un somn pe cinste…