Cateodata, Oradea ma dezamageste. N-as zice chiar ca ma dezgusta…as minti si as fi nerecunoscator fata de orasul care m-a primit in urma cu 14 ani. Dar sint situatii in care mi-as dori sa o las in urma si sa plec… Sa las oameni, amintiri, locuri, pungile pe care vantul le scoate din container si le arunca prin curtea blocului…
Asta o simt cateodata… Alte ori simt doar nevoia de a evada. Asa cum am facut sambata, cand m-am hotarat brusc sa plec spre casa, la parinti, la Beius. La sfarsit de saptamana nu prea am ce face prin oras si acum aveam nevoie de linistea de acasa… Si pentru ca decid singur ceea ce fac – liber si independent 🙂 – m-am urcat in masina proprie si personala si am luat drumului Binsului.
Cam intunecat sambata asta, mai ales ca pe parcursul a 60 de kilometri am trecut prin trei anotimpuri. Batea vantul si ploua ca intr-o toamna tarzie, apoi iesea brusc soarele, ca intr-un inceput de primavara, dupa care zgripturoaica asta de iarna trimitea niste fulgi rataciti peste dealurile pe care serpuia drumul. Si peste toate, gropile din sosea care se cascau brusc in fata rotilor, smulgandu-le icnete de durere.
De cate ori ajung acasa, ma cuprinde un sentiment atat patrunzator de calm, liniste… Imi spun mereu ca atunci cand sint acasa, parca am ajuns intr-o statiune. Acum linistea si calmul de acasa s-au dus putin…Dar totul va trece si o sa fie bine… Noaptea trecuta, am dormit in patul meu de acasa…Intr-o camera mare, cu o mobila veche, care mi-e atat de draga…Si am dormit bine, cum nu am facut-o demult.
Inainte de asta am ajutat-o pe mama sa rearanjeze o alta camera. Am simtit ca fac parte din nou de casa pe care, de fapt, nu am parasit-o niciodata. Ma mai duc si stau cu saptamanile si lunile intr-o garsoniera din Oradea, pe care nu am invatat inca sa o numesc „acasa”, dar pana la urma tot la casa alor mei, din Beius, ma intorc.
Asta pana cand va aparea un motiv pentru care Oradea sa ma recastige din nou. Nu ca m-ar fi pierdut pe de-a-ntregul.
oamenii si locurile au tendinta de a ne dezamagi, mai ales daca ii/le vedem des.de aceea s-a inventat distanta, de aceea sunt permise scurtele evadari.parcc acum te simti mai bine si ti-ai umplu bateriile pentru o vreme, nu?
Si eu tocmai ce m-am intors de la Oradea ce mi-a lasat aceleasi sentimente de apartenenta, caldura si siguranta. Si, la fel, parca timpul a stat in loc si am reluat activitatile ca si cum nu as fi fost niciodata plecata. Dar m-am intors in bucuresti doar cu o jumatate din suflet, cum m-am intorc mereu, pe celalalt il las ACASA, ca sa pot veni sa-l reintregesc. Unii se desprind usor, altii mai greu, iar cativa niciodata.
@adihadean: drept ii, acum is ca duracellu’, am energie cat 10 baterii obisnuite 😉
@oana: eu cred ca indiferent cum o faci, mai greu sau mai usor, trebuie sa te desprinzi. altfel risti sa traiesti cu o parte din tine in trecut. e mai bine sa tii minte unde ti-s radacinile, sa nu le uiti, dar sa privesti inainte, stiind bine cine esti si de unde vii. nu-mi place sa dau citate din altii mai destepti ca mine 😉 dar zicea cineva ca daca ai radacinile puternice, bine infipte in casa parinteasca, poti sa ridici ochii spre cer fara sa te temi ca vei cadea. suna cam melodramatic, dar e atat de real.
@adihadean: drept ii, acum is ca duracellu’, am energie cat 10 baterii obisnuite 😉
@oana: eu cred ca indiferent cum o faci, mai greu sau mai usor, trebuie sa mergi inainte. altfel risti sa traiesti cu o parte din tine in trecut.
totusi, e mai bine sa tii minte unde ti-s radacinile, sa nu le uiti, dar sa privesti inainte, stiind bine cine esti si de unde vii. de desprins, nici unul nu se desprinde vreodata de tot.
nu-mi place sa dau citate din altii mai destepti ca mine 😉 dar zicea cineva ca daca ai radacinile puternice, bine infipte in casa parinteasca, poti sa ridici ochii spre cer fara sa te temi ca vei cadea. suna cam melodramatic, dar e atat de real.
cred ca cel mai bine e acasa, atunci cand ma simt mizerabil si cei de langa mine nu ma mai inteleg, nu ma mai baga in seama, ma dezamagesc…..vorba ta. si atunci imi aduci aminte de acasa, de mirosul familiar de mancare gatita asa de bine de mama, de fumul de tigara al tatalui si de vorba plina de gojana a surorii…..atunci imi dau seama ca acasa e cel mai bine decat oriunde in lumea asta……stau putin,cat sa imi incarc bateriile si revin iuresul nebun al orasului Oradea, oras pe care nu-l iubesc de nicio culoare…..asta e…..nu pot…..
Toti care am plecat de undeva mergem inainte, altfel nu mai faceam acest pas. Dar acasa va ramane mereu acasa.
Dana: iuresul nebun al orasului Oradea? Atunci pentru Bucuresti chiar nu mai gasesc adjectivele descriptive 🙂
mai, melancolicule, ai nimerit-o de data asta fix bull`s eye … nu pot sa imi explic cum, dar dupa ce depasesc ultima casa din Pocola si se deschide larg in dreapta si stanga ta Depresiunea Beiusului, asa ma invaluie o stare de liniste si pace cum nu am nicicand altcandva … parca si aeru` devine altul … asa ca te inteleg tare bine …. si, cu toate astea, nu pot zice ca nu imi place in Oradea … dar locul de unde ai pornit in viata nu se poate uita niciodata … offfff