Am stat la coadă

Nu la aia a vacii, ci la o coadă veritabilă, formată din mai multe persoane, înşirate regulamentar, indian style. Toate cu un target precis: să cumpere pâine. S-a întâmplat în seara asta, pe Aluminei, la brutăria Dorbob. Câtiva tipi trimişi de neveste la cumpărături, că doar mâine e 1 mai, zi de băgat la stomac şi de ieşit la iarbă (asta e verde oricum ai lua-o, nu ştiu de ce-i zice iarbă verde). Doi tipi tineri, care au băgat-o la înaintare pe prietena unuia dintre ei ca să cumpere 3 pâini (mâncăilor…) Şi eu… Ultimul, dar nu cel din urmă 😉

Am luat o pâine (bună, rumenă, caldă) – nu ca înfometaţii care şi-au sacrificat prietena la rând. Cei mai „diştepţi” au fost doi tineri care au întrebat şi li s-a răspuns că şi mâine – adică de 1 mai – e deschisă brutăria. De la 5 dimineaţa… Ei nu au mai stat la coadă. Noi, ceilalţi, da.

Coada asta mi-a amintit de jocurile copilăriei – jonglerii cu plasa de rafie, „flori, fete şi băieţi”, păcălici – jucate când aşteptam să vină pâinea, care se dădea cu raţia. O familie cu 2 copii = 3 pâini. Parcă aşa ceva. Acolo o coada dura nu 5 minute ca în zilele noastre, ci vreo 3-4 ore, poate chiar mai mult. Coada era la orice: la pâine, la carne, la lapte, la butelii. Se practica cumpăratul „pe sub mână”, pe bază de PCR (pile, cunoştinţe, relaţii). Copiii le ţineau locul adulţilor, ocupaţie transmisă, atunci când veneau de la şcoală, de bunicii ieşiţi din „tura de dimineaţă”.

Când venea marfă, se anunţa printr-un străbunic al SMS-urilor: un short-kid 🙂 mai iute de picior o zbugea de la magazin şi urla cât îl ţineau bojocii: „Au băgat pâine/lapte/carne!!!!” Alte mesaje erau transmise de vecini, care îşi anunţau colocatarii: „Fugi la alimentară, că au carne de vită. Are oase, dar merge de-o ciorbă!”

Nu am văzut, dar am auzit că la cozile de la pâine/lapte/carne s-au născut şi iubiri fierbinţi, după ce el i-a cedat ei locul în faţă. Acolo se comunicau ultimele bârfe ale oraşului, mascate discret sub titulatura „radio-şanţ”.

Adevărul e că eu unul nu am prins prea multe cozi. Copil cam prea timid pe atunci, vedeam în vânzători nişte duşmani, mai ales că-i repezeau de multe ori pe cei mici, gălăgioşi şi plictisiţi de orele de aşteptare. Refuzam cu îndârjire să mai dau pe la alimentara, ori de câte ori mă trimitea mama. Şi când, totuşi, mă duceam, stăteam ca pe ghimpi până venea un alt puşti din vecini, cu care să mai schimb o vorbă, nu să stau ca mutu’ în spatele unui nenea cu geacă imbibată cu miros de fabrică de mobilă.

Fără categorie

  1. baaaaaaaaaaaa, cum adica nu mai tii minte ca era ratia de juma` de pita/ cap de om?!?!!?!?!?!??! tu unde ai trait inainte de `89? …. iar statu la coada era chiar naspa, daca pui la socoteala ca se inghesuiau romanii la orice, de-ti iesea sufletu` pana ajungeai sa cumperi iar apoi, a doua oara, sa mai si iesi din molul miscator al celor care nu ajunsesera inca sa cumpere …. astea da amintiri de povestit nepotilor (care or sa intrebe daca am trait in epoca de aur sau in aia de piatra …) … dar, in rest, pentru noi, copii nu era asa de rau …. cel putin atunci pot zice ca am citit de mi-au zburat fulgii …. si din clasa a V-a am ramas indragostit de o lectura suplimentara (alta decat cele scrise de Jules Verne): O poveste cu un hobbit, ajunsa celebrissima …… dupa inca 20 de ani

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.