Sportul rege are prea puţine părţi pentru care îl apreciez.

Nu-mi plac scandalurile pe care le iscă, nu mă pasionează sumele imense care se învârt în jurul lui, nu mă interesează şefii de cluburi cu ambiţii de păstori de sorginte divină şi nu-mi doresc să pozez în suporter al vreunei echipe în numele căreia să bag, să scot ori să adresez oricui cuvântul magic format din 4 litere, cu trimiterea la fălnicia masculină.

Dar, uneori, fotbalul îmi arată de ce este iubit deopotrivă de omul care îşi sapă pământul din spatele casei şi de profesorul universitar. Câteodată, el dezvăluie puterea de luptă, tăria de caracter, speranţa, curajul de a crede în steaua ta atunci când alţii te declară în moarte clinică, forţa de a merge mai departe…

Nu credeţi? Atunci înseamnă că nu aţi văzut meciul din seara asta, dintre Turcia şi Cehia. Înseamnă că nu aţi trăit cel mai dramatic şi frumos meci de la Europene! Înseamnă că nu aţi simţit ce înseamnă să lupţi până la capăt pentru şansa ta, indiferent cât de mică este…

Jos pălăria în faţa „spahiilor” lui Terim! Ce nebunie ar fi ca „plăieşii” noştri să ne dea aceleaşi senzaţii după meciul cu Olanda… 🙂