– Haolio, frumosule! Ce frumos eşti, domnu’! 😉

Constatarea aparţine unei madame cu pielea oacheşă, care priveşte de-a dreptul libidinos spre colegul Cristi. Are în dotare un puradel pe care îl ţine cu o mână, în timp ce pe cealaltă o ridică într-o poziţie oarecum orizontală, trăgându-i o tangentă buzunarului meu. 

– Dai şi tu un ban pentru copilu’ ăsta? Că ţi-o ajuta Dumnezo! Dă-mi şi mie un leu…

Două chestii rezultă de aici. Chiar trei.

Primo: dacă stau să mă uit cu atenţie la subsemnatul şi la colegul Cristi, realizez repede că, la veniturile substanţiale pe care le realizăm, numai moacă de fundaţie de caritate nu avem. 🙂

Secundo: Dumnezo, cel de care pomeneşte angelica creatură din faţa mea, mă ajută când crede el, drăguţul, de cuviinţă şi o face cam des, fără să ţină cont de faptul că ignor jagardelele ce mă acostează pe stradă.

Terţo: Primăria se laudă că pe Corso nu mai sînt cerşetori. E drept! Doar că, de când pe centru patrulează nişte „jendari”, autorii celebrelor „dai şi la mine o mie de lei” sau „am 5 copii ce mor de foame” şi-au mutat playlistu’ în altă parte. Mai precis, lângă pasajul Vulturul Negru şi în faţa Bisericii cu Lună. Unde continuă să facă nişte „featuringuri” cu alţii din tagma lor şi să-i agaseze pe cei care trec prin zonă. 

Degeaba cureţi un loc, dacă arunci gunoiul în altă parte. Ce rost are să îi alungi pe cerşetori de pe pietonal, dacă îi laşi să-şi facă de cap la doi paşi distanţă? 

Asta înseamnă că totul se reduce la o simplă acţiune de imagine. 🙁