Există o tendinţă a comentatorilor de fotbal – şi nu vorbesc aici de colegul Vlad, de la sport 😉 – de a găsi scuze jucătorilor supermediatizaţi pentru greşelile acestora.

– Şut bun al lui Gheorghe X-ulescu, păcat că a trecut razant cu tabela de marcaj!

– A croşetat 🙂 bine în careul advers, însă colegul lui din atac nu i-a înţeles intenţia.

– A filtrat 😀 multe pase, s-a zbătut etc.

Cu alte cuvinte, omul a fost varză în atac, a şutat aiurea ori a ţinut aiurea mingea şi nu a pasat-o la timp. Însă, comentatorii găsesc cuvinte pentru a-l scoate în faţa ălora ce se uită la televizor şi-i pomenesc originile şi strămoşii.

Aşa cum s-a întâmplat cu Mutu, sâmbătă seara, în meciul cu claponii franţuji. N-a făcut mai nimic, n-a pasat la timp, a şutat aiurea, s-a enervat când nu a primit pasă fără să-şi pună problema că el nu s-a demarcat. Eu îl schimbam la pauză, noroc că nu sînt Piţurcă (adevărul e că nu am talent la pus camere video în pachete de ţigări).

În schimb, era mereu scuzat de comentatori. Nici nu mă chinui să reproduc cuvintele înţelegătoare la adresa piteşteanului. M-au distrat. O singură referire – cea la Mourinho – care cică e cel ce stă în spatele necazurilor lui Mutu. Tâmpenie majoră, susţinută de linguşitorii de prost gust ai aşa-zisei vedete. Mutu şi-a făcut-o singur: nu Mourinho i-a băgat droguri în venă şi nu el a prizat în locul lui. Dacă românul trebuia să-i demonstreze ceva portughezului, atunci trebuia să-i aducă nişte analize toxicologice negative.

Recunosc, Mutu a făcut multe pentru naţională. Dar a acaparat încet, încet, întreaga echipă, o sufocă încet, pretinzând ca toate acţiunile să fie construite pentru el ori nelăsând pe nimeni să bată vreo lovitură liberă (Gabi Mureşan a fost trimis la plimbare când a încercat să se apropie de mingea pe care Mutu a trimis-o direct în zid). Dacă ne uităm la meciurile în care nu a jucat – cu excepţia ultimului, cu Feroe – vedem cât de bine au evoluat tricolorii fără el.

Mutu nu face diferenţa. O face presa, dispusă să-i acorde circumstanţe atenuante pentru orice tâmpenie. Lui şi altor „vedete” umflate cu pompa cuvintele şi imaginilor bine montate. Presă care, culmea, e vânată cu pietre prin parcuri şi mânjită cu jegul trivialităţilor aruncate de cei pe care îi promovează în ziare şi la tv.

În rest, fiţe cât cuprinde, frate!

Cât despre Campionatul Mondial din 2010, mă pregătesc să-i văd acolo pe sârbi şi francezi. Generaţia asta de superfotbalişti români, pomenită mai mult în paginile tabloidelor, nu prea mai are vreo legătură cu dorinţa de calificare.

Asta în timp ce unii fotbalişti din campionatul intern, înfometaţi de glorie şi buni jucători, sînt lăsaţi acasă, pentru a nu lua locul invizibilului de Cociş, ratangiului de Marica sau a supervedetelor de prin Italia.