Azi, 15 ianuarie 2009, am dat ultimul meu jurnal la TTV.
A venit şi momentul ăsta. Trebuie să se întâmple odată şi odată. Nu ştiam însă când. Sînt momente în care şi cei mai puternici bărbaţi simt nevoia să privească în urmă şi să-şi oprească lacrimile în gât. După 5 ani pe „Moşoiu” şi după 3 ani în care am dat nenumărate „play-uri” şi zeci de pixuri în pereţii emisiei (colegii de la regie ştiu mai bine) mi-am acordat singur dreptul de a avea un imens gol în stomac.
Nu-s eu cel mai puternic, dar am strâns din dinţi şi mi-am înecat tremurul în mine înainte de a apuca să fie observat. M-am comportat absolut normal, am dat comenzi ca într-o zi obişnuită, m-am enervat că a mai sunat un telefon în timpul emisiei ori că nişte imagini nu s-au văzut bine. Când totul s-a terminat, m-am ridicat de pe scaunul de lângă VTR, am dat mâna cu toţi şi le-am urat baftă.
Cu câteva minute în urmă, la montaj, Mirei i s-a întunecat faţa şi ochii i s-au umezit. Am văzut când a spus că e ultimul meu jurnal. Am rămas prieteni şi ştim să tratăm totul ca între prieteni. Sau, cu voia superiorilor, ca între producător şi prezentatoare.
Azi am dat ultimul meu jurnal la TTV. Nu s-a întâmplat nimic deosebit. A fost totul aproape ok. N-a murit nimeni 🙂 şi noi mergem mai departe.
Poate să-mi fie şi mie dor un pic, până la următoarea ştire?
Bafta in continuare…lasa fluturii din stomac…au venit si au plecat…asa e cand te implici cu adevarat in ceea ce faci…multa bafta ADI!
Mr. Gas, fluturii sînt inevitabili. Implicarea, la fel. În rest, ştiu că o să fie bine în continuare. Baftă şi ţie!
Apropo: mă, tu de ce nu dormi la ora asta şi te pui să comentezi pe bloguri?! 😉
hai că trece, mie mi s-a întâmplat de cel puţin opt sute de ori şi uite ce mare (ce nasol) am crescut :-). e drept, eu sunt un nestatornic fără loc în lume şi mă ataşez greu şi mă detaşez repede, nu trebuie să fii şi tu la fel 🙂
noah, las’ ca trece!
e pasul necesar pentru intzarcare…mai ai un pic si devii autonom.adica nu mai dai cu subsemnatul in fata incompetentilor care nu stiu cu ce se mananca televiziunea.
sa ne revedem cu bine…dincolo!
bon voyage, big brother! (citat din cow and chicken)
:))
chiosonem, oltene! asta ca sa zic pe limba ta 😉 intarcat is demult, ca am mai trecut prin alte redactii, din pacate…dar TTV mi-era drag, ca am muncit acolo de la nasterea lui, a postului…
bro, this is not the end, dupa cum bine zicea fratele Dylan, Bob Dylan … e normal sa ti se opreasca marul lui Adam ca un ghem in gat si sa simti fluturi in stomac la ceas de despartire de ceva ce ti-e/ti-a fost drag si/sau unde ai trait clipe super … altfel nu am fi oameni ci cyborgi… acum vreo 8-9 luni am simtit si eu la fel, parasind acelasi grup de firme… dar viata merge inainte cu sau fara noi …asa ca, bafta, co-binsanule!
Multa bafta Adi! Sper ca ramai tot in TV?! Am aici niste emisiuni misto (o sa-ti trimit un link pe mess) la care de cate ori ma uit ma gandesc la tine… cred ca ti-ar fi placut sa fi produs niste emisiuni ca astea….dar, nu se stie niciodata!multa, multa bafta sfoartza fie cu tine!
@clau: Dylan cânta „Death is not the end”, în timp ce „this is not the end” o spunea bătrânul Churchill. 😀 Asta ca să vezi ce poate o căutare pe google. În rest, dreptate ai, co-binşanule!
@Liviu: canadianule, mersi de linkuri… am apucat să le văd în trecere, printre două ştiri şi o discuţie cu puţinii oameni care au mai rămas prin TTV. Ţi-aş fi recunoscător dacă ai mai trimite încă o dată acele clipuri. Chiar că sînt mişto. Mulţam de urări! Fericire multă şi vouă!