De gerul de afară fiecare se apără cum poate: un vin fiert, un hot action cu partenerul/a 😉 in intimitatea căminului propriu ori refugierea într-un birou încălzit. Asta în cazul în care respectiva încăpere/clădire are în dotare respectivul adjectiv. Dacă nu, chiar că există o problemă. Şi atunci mintea angajaţilor care tremură mai mult decât îşi fac treaba începe să caute metode de a scăpa de frigul dintre ziduri.

Cea mai ciudată, dar şi mai modernă, tare şi ecologică (euro3 sau 4, funcţie de dotările avute) rezolvare a problemei este… plimbatul cu maşina. Nu glumesc. 🙂 E şi practică, şi eficientă.

Detalii: luni, Oradea, frig afară, oamenii rezistă. Cu greu, dar rezistă. Totuşi, nu e Siberia. Se mişcă, aleargă, îşi fac treburile. Aceeaşi zi, frig înăuntru, oamenii dârdâie. Stau cu hainele groase pe ei şi, chiar şi aşa, tremură la greu. Pufăie ca nişte locomotive. Nu pentru că ar trage din papiroase, ci pentru că frigul le transformă respiraţia în aburi.

Pleacă toţi pe teren, nu de alta, dar dacă ar sta pe loc ar simţi „răcoarea” şi mai tare. Cel puţin afară se mişcă.

În schimb, eu am rămas prizonier în clădire. După câteva ore de plimbat între birouri, alergat pe scări, împins maşini rămase fără baterie ori băut de cafele fierbinţi (toate cu scopul clar de ridicare a temperaturii interne), am luat măsuri radicale. De fapt, o măsură, trei colegi şi două maşini.

Împreună cu Cristi Popa şi cu Ticu, operatorii de la producţie, am luat maşina subsemnatului şi am plecat la… încălzire. 😀 Şi cum „Furia albă” bagă imediat temperaturi tropicale, nu am apucat să ajungem în Nufărul până când gecile au devenit un accesoriu prea gros pentru a le ţine pe noi. Muzica bubuia la maxim (mai nou ascult doar dance agresiv, cu boxele date pe cel mai de sus nivel 😀 ), încă un motiv să uităm de frig. Am dat o tură de Felix, cam goală staţiunea pe la ora 1 după-amiază, am revenit în oraş pe centură şi am trecut prin faţa Universităţii, să-i satisfacem o fantezie a lui Ticu: studentele 😉 . N-a avut noroc, că frigul îmbrăcase gros toate fetele pe care le-am fi putut admira. 🙁

La redacţie, am schimbat Opelul personal cu unul mai nou şi mai valabil, al lui Cristi Popa. Încă o tură de oraş, cu bubuială la maxim în maşină şi ne-am încălzit suficient de tare pentru a uita de frigul din clădire.

Per ansamblu, am consumat vreo 3 litri de benzină/motorină, dar a meritat. Ne-am plimbat la peste 25 de grade timp de peste o oră şi le-am făcut în ciudă celor care stăteau, fără voia lor, la sub 10 grade.

Da’, dacă stau să mă gandesc bine, şi ei au maşini. Pot aplica, la fel ca noi, schema de luni. Dai un ban pe benzină, da’ ştii că face! 😉 Te mai aliezi cu câţiva colegi şi atunci chiar merită.

Mai crunt va fi la vară. Că „Furia albă” nu ştie decât să încălzească. De răcoare nu a auzit decât iarna şi atunci condiţionată de deschiderea uşilor. Dar până atunci sper să-i schimb bătrâna doamnă cu o „madam” mai junioară. Tot nemţoaică, pen’ că m-am îndrăgostit iremediabil de „tipele din Jermania” 😀