Sună sec, dar şi oficial: azi mi-am dat demisia.

După mai bine de 5 ani – asta pentru că m-am angajat în septembrie 2003 la ceea ce se voia atunci Naţional TV Oradea, devenită Transilvania TV şi apoi TTV – am luat o decizie pe care o consider corectă.

Am mai zis eu că plec, dar niciodată nu am fost atât de ferm. Motivele acestei decizii nu le voi spune. Nu arunc cu noroi în nimeni, nu bârfesc şi nu dezvălui amănunte pe care alţii le cunosc mai bine sau, dacă nu le cunosc, vor, cu poftă, să le afle.

A fost o perioadă extrem de frumoasă din viaţa mea, în prima ei parte. Nu voi cădea în melancolie. Pur şi simplu mă simt ciudat. Ştiu că părăsesc ceva la construirea căreia am contribuit – foarte, foarte puţin – şi eu, dar ştiu că trebuia să fac pasul ăsta. O să vină altă experienţă, poate mai frumoasă, poate mai grea…cine ştie. Eu sînt optimist şi merg mai departe! Urmează preavizul, acomodarea cu noii colegi… colegi despre care voi vorbi mai încolo.

Apropo, e plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Aşa m-a învăţat un tip muuuuuult mai deştept decât mine. De aceea, zău de nu-i apreciez pe cei care nu afişează o faţă tristă când văd că se goleşte televiziunea.

Fraţilor, în cele din urmă, serviciul e doar un loc de unde ne câştigăm banii. Îl putem schimba mereu, chiar dacă la final ne doare că lăsăm în urmă nişte experienţe şi oameni cu care ne-am înţeles. Ceea ce contează, însă, cu adevărat e FAMILIA, FERICIREA, SĂNĂTATEA ŞI IUBIREA celor dragi. 🙂 Aşa-i că v-am dat o doză babană de optimism? 😉