E frumoasă iarna pe uliţă, vorba lui Coşbuc, mai ales când ne aducem aminte de gerul copilăriei şi de nămeţii la care ne uitam pe geam, din camera bunicii. Zeci de ani mai târziu, la un deceniu după schimbarea „prefixului milenar” 🙂 , iarna dă năvală pe stradă, pe bulevard ori în curtea blocului şi poate fi privită prin termopanul care închide balconul. Chiar şi aşa e frumoasă, ba chiar superbă,  mai ales când trimite cu gândul la începutul poveştii a doi oameni. Când ea îi scria lui, privind pe geam, la felinarul din curtea blocului… 🙂

Şi uite şi „reşedinţa” de iarnă a unui homeless care ne-a făcut zile fripte prin decembrie. Atunci şi-a invitat grupul de prieteni la şuete dansante, pigmentate cu urlete şi damfuri, chiar sub geamul de la bucătărie. De fapt, sub balconul tencuit al unui vecin. Am scăpat de ei doar după ce am chemat poliţia şi pe comunitari. Ne-au lăsat, probabil ca amintire 😉 , o saltea şi nişte haine, semn al trecerii lor prin zonă.