Burţile şi fotbalul în sală

Se zice că fericirea – sau, dacă vreţi, starea de bine – pe care o are un bărbat se măsoară în dimensiunile burţii. A regiunii ăleia care provoacă insomnii şi promisiuni de genul „De mâine mă apuc de sport!” ori „Jur că nu mai mănânc după ora X!” Bine, toate jurămintele rămân, de cele mai multe ori, la stadiul de promisiuni făcute ca să fie încălcate.

Rar vezi un bărbat care poartă o burtă sub tricou şi care să nu spună că e fericit. Sau vreun bărbat fericit care să nu aibă burtă. Asta nu o spun studiile independente 😀 , ci observaţiile făcute de subsemnatul de-a lungul existenţei.

– Mă, da’ ai pus ceva pe tine! S-a mărit burta!

– E, mănânc bine, dorm bine, iubesc…

– Bine îţi merge!

În schimb, tot experienţa zice că masculii cu probleme de simţăminte au burta lipită de coloană, aproape inexistentă.

Se pare că majoritatea celor din TVS care ne-am decis să ne apucăm de sportul rege este fericită. Asta judecând după burţi. Şi aşa e. Sînt convins ca viaţa nu e perfectă, dar cu toţii încercăm să o trăim frumos. Nu vrem să scăpăm de burţi  prin alergare, ci vrem să le întreţinem. (Robi, Radu şi Emil ştiu ce zic! 😀 ) Se vor mai micşora, asta-i sigur 😉 , dar asta nu înseamnă că vom pierde din fericire. Din contră, ne vom simţi şi mai bine când vom alerga fără să gâfâim, când iubitele sau soţiile ne vor aştepta acasă rupţi de oboseală, dar capabili mereu să le ţinem în braţe – asta chiar dacă mirosim a berea băută înainte sau după meci -, când ne dăm seama că putem fi şi amici, nu doar colegi.

Apropo, cei fără burtă – alde Bogdan Costea, Adi Ciucuriţă, Jozsi sau Alin Meze – să fie siguri că ăsta e doar un moment în drumul spre mărirea circumferinţei zonei de sub piept. Discutăm în câţiva ani… 🙂 🙂


Apropo, pozele cu băutul de bere nu-s trucate! 😀 Mai mult, erau făcute în „cantonamentul” de un ceas dinaintea meciului jucat la o oră de Liga Campionilor.

P.S. Postul îi era promis lui Emil Cristea, ca să vadă şi soţia lui că omul chiar a fost la fotbal. Ba a avut şi nişte intervenţii de mare portar, limitând proporţiile scorului, verticalizând ata… pardon, asta nu trebuia să o mai zic, Emil a fost numai portar! 😀

Fără categorie

2 Comments

  1. Multumesc pentru confirmare :). Mai asteptam (prietenele si sotiile fotbalistilor de la echipa de fotbal a TVS-ului) postari de genul acesta. Sa stim si noi pe unde se „ingrasa” burtile barbatilor nostri :).

  2. Mai Diana, fata tati, ce sa inteleg eu acuma? Ca sotul tau ti-a pus ca merge la femei si de fapt tu l-ai prins la fotbal???

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.