50 de kilometri pe oră. Nu e limita legală a vitezei maxime cu care se poate circula în localităţi, ci vârful pe care l-au atins duminică „melcii” care se târau pe drumul dintre Leş şi Oradea. Drumul era acoperit cu un strat subţire de zăpadă –  probabil trecuseră prin zonă nişte maşini de deszăpezire, dar noi nu le-am văzut. Nasol era faptul că gheaţa de sub zăpadă punea în pericol orice grăbit care accelera şi folosea – o, gravă eroare – viteza a patra sau, nebunie, a cincea. A făcut-o unul singur, mai şmecher, dar avea toate condiţiile să se dea rotund: îşi ţinea posteriorul pe locul din faţă al unui 4×4. Ăştia, care ştiu din tabla înmulţirii că ceea ce scrie pe partea din spate a maşinii face fix 16, n-au auzit de iarnă şi gheaţă. Ori ştiu, dar îi doare în cot.

Nimeni nu a aruncat sare sau nisip pe şosele, iar primul utilaj de luptă împotriva iernii 🙂 l-am văzut abia pe bulevardul Decebal. Sînt convins că azi ne vor spune la ştiri că au fost la datorie, că au ieşit pe teren… bla, bla, bla…

Nasol a fost şi pe drumul dintre Tinca şi Leş, unde a fost gheaţă şi ceva zăpadă; n-a fost aglomeraţie, dar au fost gropi. Aşa că am făcut 40 de kilometri în aproape o oră. Ceea ce e important este că am ajuns cu bine acasă, iar maşina a băgat suficientă căldură, încât să nici nu ne imaginăm gerul de afară! 😉

Noroc că s-a oprit ninsoarea!