Uliţa copilăriei

– Vă salut, domn’ profesor!

– Să trăieşti, domnu’ Laboş! Ai mai venit pe acasă?

De câte ori mergeam pe acasă, îl întâlneam pe domnul Balint. Fostul profesor de istorie trecea zilnic pe stradă, călare pe bicicleta-i veche. Vorbea molcom, iar în urmă cu câţiva ani, când trăia tata, nu refuza un pahar de vorbă, stropit cu unul mic de pălincă.

Acum, amândoi s-au dus. Tata acum doi ani, profesorul în urmă cu două zile. Şi între timp au mai plecat alţii.  Uliţa copilăriei se schimbă, iar vechea generaţie, cea care a ridicat strada,  se duce încet, lăsând în urmă noul val. 🙂

S-a schimbat uliţa copilăriei! Cea acoperită de praf – că nu era asfaltată -, plină de strigătele copiilor care jucau fotbal de o disperau pe tanti Nuţi, cu miros de tei vara şi adevărată pârtie de săniuş iarna. Acum e asfaltată, cu case care se schimbă în funcţie de dorinţele tinerilor proprietari, fără prea multe strigăte ale copiilor, care preferă internetul bătutului mingii. Mulţi dintre puştii de altădată au rămas acasă, alţii au plecat să-şi găsească fericirea şi implinirea în alte părţi de lume.

Doar tanti Nuţi, despre care nu ştiu să-şi amintească vreun vecin câţi ani are, a rămas peste drum de casa părinţilor mei, cel mai bătrân martor al vremurilor când pe strada copilăriei să ridicau nori de praf şi echipele de copii băteau mingea, urlând cât îi ţineau corzile vocale.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.