Nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit. Era o femeie plăcută, frumoasă după standardele multora, dar nu m-am dat niciodată în vânt după ea ori muzica ei. Nu eram un fan, cum s-ar zice, al Mădălinei Manole. În schimb, toate fetele din clasa mea de liceu erau pasionate de „Fată dragă, nu fi tristă” , „Ei, şi ce” ori „Te-am văzut, mi-ai plăcut” – după cum le zic, parcă le-aş ştii de când lumea, dar, pe cuvânt 🙂 , le-am auzit de atâtea ori în adolescenţă, fredonate de toate fetele din liceu, încât mi s-au tatuat pe memorie.

– Uite-o pe Mădălina Manole!

O colegă din clasa a IX-a a văzut-o prin ’91 sau ’92, de la geamul clasei aflată la etajul întâi al liceului „Samuil Vulcan” din Beiuş şi a ţâşnit – la propriu – spre microbuzul din care coborâse cântăreaţa. Imediat, Mădălina a fost înconjurată de adolescente admiratoare şi le-a dat tuturor autografe. Dacă venea Depeche Mode, ţâşneam şi eu cu aceiaşi viteză, dar nu am avut niciodată prilejul să-mi testez reacţia la acel mod.

Mădălina Manole nu putea fi încadrată, totuşi, în rândul vedetelor care îşi expun şi organele interne în presă doar pentru a se face cunoscute. A trăit decent – cel puţin nu am auzit de scandaluri în care să fie implicată ca starletele penibile din zilele noastre -, s-a bucurat şi a suferit ca orice om. Mare lucru în ziua de azi.

Recunosc, însă, că m-a mirat şi chiar m-a neliniştit moartea ei. Da, m-a neliniştit pentru că eu, cu mintea mea – normală, îmi place să cred – nu pot să pricep şi nu voi înţelege niciodată ce îl face pe un om, oricare ar fi acesta, să îşi ia viaţa. La 43 de ani să decizi că ai trăit suficient…

Atenţie! Nu judec pe nimeni! Fiecare are valorile în care crede. Dar, deasupra tuturor există VIAŢA, de care nu avem voie să ne batem joc. Nimeni nu ne-o poate lua, nici chiar noi înşine. Doar Dumnezeu are acest drept suprem. Cred, mai presus de orice, că toţi oamenii trebuie să respecte viaţa şi să lupte pentru a o face frumoasă. E OBLIGATORIU.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=znDK8FU1djA]

Sinucigaşii au pierdut bătălia, în primul rând, cu ei înşişi. Repet, nu o judec pe Mădălina Manole. A lăsat în urmă melodii fredonate de milioane de oameni. A avut un copil pe care şi l-a dorit atât şi îşi refăcuse viaţa. Nu ştim, noi, cei din afara familiei, ce a fost cu adevărat în viaţa ei. Doar Cel de Sus o poate mângâia, înţelege şi ierta.

P.S. E normal ca televiziunile să disece acest subiect. Oricât m-ar înjura unii, eu afirm că moartea Mădălinei Manole are acel iz de tabloid care vinde bine presa. Tavi Haragoş, colegul meu de la „Ediţia de seară”, ne-a reamintit că atunci când a murit David Ohanesian au fost câteva ştiri mici… şi atât. Nu s-a vândut bine, cu alte cuvinte. Dar parcă prea mult se toacă acest subiect. Cât despre mine, repet, mă nelinişteşte când aud că un om, indiferent cine ar fi el, ia decizia să-şi ia viaţa. Nu e normal. Atât!