Să ne înţelegem: vânătoarea de la Balc e o ştire. Nu sînt pasionat de trasul cu puşca, consider că a împuşca animale doar pentru distracţie rămâne o barbarie, dar gândesc logic şi obiectiv, pe cât pot, şi recunosc: prezenţa în nordul Bihorului a unor oameni de afaceri cu un total de câteva miliarde de euro în conturi nu poate să nu stârnească interesul. Pentru că banii atrag întotdeauna pasiuni, acţiunile bogătaşilor sînt privite întotdeauna de telespectatori cu un soi de invidie – doar oamenii nu ştiu să se bucure de ceea ce au, ci se amărăsc privind la ceea ce nu au. Deşi la nivel declarativ nu consideră utile informaţii despre o vânătoare a bussines-manilor într-o localitate anonimă din România, oamenii îşi pun întrebări existenţiale de genul  „câţi mistreţi au fost împuşcaţi la Balc”, care trădează interesul.

Iar interesul s-a văzut şi în agitaţia din ultimele zile mai ales a televiziunilor centrale, care şi-au trimis DSNG-urile şi echipe speciale de pe la Oradea ori Cluj-Napoca. Au luat cameramanii imagini peste gard, au tremurat reporterii în frig şi au alergat de colo-colo, ca să afle informaţii pe sub mână, doar ca să-şi mulţumească producătorii – agitaţii ăia care îi sună din 15 în 15 minute 🙂 – şi să scoată de o ştire. Aici intervine o atitudine tipică majorităţii jurnaliştilor din ţară: excitarea idioată pe tema unui subiect care merită tratat simplu. Reporterii aleargă de nebuni, cu noaptea în cap, timp de două zile, vorbesc cu toată lumea din sat, fac ştiri peste ştiri – că au venit vânătorii, că au aterizat, că au intrat pe domeniu, că au venit gonaşii, că au plecat gonaşii… Live-uri peste live-uri, survolarea cu elicopterul – anul trecut, marca Realitatea – înjurături şi nervi, întrebări puse aiurea. Plus interviuri luate în timpul săptămânii dinaintea vânătorii, cu tot felul de „personalităţi„, care ne spun ce fain e la Balc, ce grijuliu e Ion Ţiriac cu invitaţii, ce se mănâncă acolo etc, etc. Tabloidizarea bate informarea corectă, nudă.

Evident că, după aterizarea ratată de la Oradea de acum doi ani, vânătorii lui Ion Ţiriac aleg să vină prin Debreţin şi prin vama Valea lui Mihai. E mai scurt şi confortabil ca drum, plus că evită presa română.

TVS a tratat ştirea ca pe una normală, fără să exagereze. Am avut o echipă la Balc, au tremurat şi colegii mei din cauza frigul şi zăpezii de acolo, dar nu i-am presat să facă nu ştiu câte materiale;  iar dacă aveam jurnale în week-end şi exista posibilitatea unor transmisii în direct, nu exista, cu siguranţă, mai mult de un live.

Pentru că în toată nebunia declanşată de vânătoarea de la Balc – cu discuţii despre împuşcarea zeci şi chiar sute de mistreţi just for fun –, există, zic eu, şi o parte pozitivă. Nu atât pentru vânători, cât pentru români. Sperăm noi ca, măcar pentru simplu fapt că şi-au satisfăcut în siguranţă pofta de sânge şi au mâncat bine de tot, oamenii de afaceri şi politicienii invitaţi în Bihor vor pomeni în discuţiile lor din birourile de unde manevrează miliarde de euro şi despre România. Unde, de ce nu, ar putea porni vreo afacere.

Sînt prea optimist?