Florin

„Are muzică bună în maşină.”

A fost prima mea remarcă în legătură cu el, când l-am cunoscut acum vreo 7 ani, la Transilvania TV, unde se angajase ca şofer. Prea puţin am ascultat radioul alături de el. În schimb, avea cd-uri si casete cu formaţii vechi şi bune, cum numai un om îndrăgostit de muzica de calitate putea asculta. Şi boxele nu bubuiau niciodată în maşină, semn că un cântec poate fi ascultat şi la un nivel decent, fără să-ţi irite timpanele.

Maşina îi era mereu îngrijită, curată, mirosea bine, indiferent de noroaiele prin care ne băgam sau de coclaurile pe unde ajungeam. Se zice că aşa-i maşina ca şoferul, iar în cazul lui vorba asta se potrivea cum nu se poate mai bine.

Era un tip îngrijit, elegant, cu o vorbire corectă. Îşi respecta munca, oamenii cu care lucra.

Şi mai ales, era un tip organizat şi corect. Poate exagerat de corect. Ceea ce nu dădea bine în ochii altora, obişnuiţi să muncească la hei-rup şi după principiul „las’ că-i bine şi aşa”. De aceea a şi plecat nu după mult timp şi a ales să lucreze într-un serviciu care se potrivea perfect disciplinei, rigurozităţii şi seriozităţii lui: la Ambulanţă.

„Ne-a făcut să-l îndrăgim cu toţii datorită felului lui de-a fi”, mi-a zis ieri doctorul preferat.

Când mai treceam pe la Ambulanţă – rar, că biroul mi-a tăiat din posibilităţile de a ieşi pe teren -, schimbam o vorbă cu el. Ne bucuram să ne vedem, doi foşti colegi. Îşi păstrase stilul tranşant de a vorbi şi era la fel de cărunt ca în urmă cu ceva ani, când am constatat pentru prima dată că îi place muzica bună. Îmi transmitea întotdeauna salutări prin intermediul colegilor mei pe care îi întâlnea pe teren, iar de sărbători aveam mereu un mesaj primit de la el.

„Florin a murit azi-dimineaţă…

Ştiu că i-aţi fost colegi şi mă gândeam că aţi vrut să ştiţi. Adică… şi acum tremur şi nu-mi vine să cred, dar…”

Asistenta care a trecut luni pe la TVS a încremenit în pragul uşii redacţiei şi nu mai ştia ce să spună. Iar noi, cei care l-am cunoscut, am rămas câteva clipe cu privirea ţintă spre ea. Abia apoi am pus întrebările uzuale: când, cum.

Florin Miclău avea 42 de ani, părul cărunt şi îi plăcea muzica bună. Şi era de o corectitudine şi seriozitate pe care rar le-am întâlnit. Ca orice om bun, a plecat prea devreme.

  1. Adi, vreau sa iti multumesc din suflet pentru minunatele randuri scrise in memoria lui Florin, randuri in care ai reusit sa il descrii perfect pe cel care a fost minunatul meu sot. D-zeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace, iar noua sa ne dea putere sa trecem peste aceasta imensa pierdere. Ramane ca „muzica buna”, care a ramas in calculator si pe CD-uri, sa ne aminteasca cu drag de el. Inca o data, multumesc!

    1. COndoleante, Crina! Imi pare rau ca Florin a plecat atat de repede. Iti doresc sa fii puternica si, cu credinta in Dumnezeu, sa reusesti sa mergi inainte. Sotul tau a fost un om extraordinar. Alte cuvinte ar fi de prisos.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.