O unire între cer şi pământ

Fără EL nu am fi nimic. O simţim cu toţii, dar unii nu o recunosc. O fi şi asta o etapă spre credinţă, pentru că, inevitabil, acolo ajungem. V-o spune unul care ştie ce zice.

Recunosc că nu e uşor să crezi. Avem mereu nevoie de probe, pentru că trăim într-o lume materială, a lui Toma Necredinciosul. Dar şi atunci când le primim, nimic nu mai poate sta în faţa valului care ne cuprinde şi care ne face să ridicăm ochii spre cer şi să şoptim, zâmbind: „EXIŞTI!” Evident, sînt şi persoane care nici atunci nu lasă crusta să se spargă; dar, cum ziceam şi mai sus, e şi asta o etapă spre credinţă. Se va sparge într-o zi.

O probă am aflat-o citind pe hotnews despre felul în care se desfăşoară ritualul venirii Luminii Sfinte pe pământ. Aflasem câte ceva de la părintele Eftimie de la schitul Huta, un om extraordinar în credinţa lui, care mi-a schimbat radical sensul vieţii. Pe un drum al iniţierii, într-o noapte de ianuarie, undeva în nord de Transilvanie, îmi povestea părintele cum a văzut coborârea Luminii Sfinte la Ierusalim şi cum aceasta vine într-un alt fel în fiecare an. Te înfioară să auzi, d-apoi să şi vezi. Am recitit în noaptea Învierii despre acel miracol unic şi, dacă simţiţi, citiţi-l.

Tot pe hotnews, era prezentată mărturia părintelui Galeriu, despre pogorârea Luminii Sfinte. Îmi permit s-o redau aici, e extraordinară.

„Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câţiva metri de uşa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus. Deodată, din întuneric au trăsnit săgeţi de lumină, ca nişte fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Şi, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei şi a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această lumină cel puţin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea şi nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă îşi schimba chipul. Nu ea se schimba, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, aşa încât unii îşi dădeau cu ea pe faţă, alţii treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeşnicul pe care îl aveam eu mulţi veneau şi puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se uneşte cu firea noastră – noi toţi avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, şi firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete şi chipul lumii acesteia. E o unire între cer şi pământ, între lumina divina şi lumina noastră. Aşadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele.

De Paşte, liniştea e cea mai importantă. Într-o lume nebună, în continuă alergare după bani, mâncare, distracţie şi putere, unde oamenii preferă să chefuiască de Paşte, să se gândească la trup, nicidecum la suflet, mi-aş dori ca de Învierea Domnului să ne oprim cu toţii preţ de o zi şi să apreciem ce avem mai drag în lumea asta: omul iubit, copiii, familia, credinţa. Şi mai presus de toate, pe Dumnezeu, indiferent cum îl numim.

Hristos a înviat!

Fără categorie

1 Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.