Are un nume ciudat, „Latitude„. La fel de bine îi puteau spune „Longitude„. Sau, vorba lu’ bebe a lui fratelo (care ştie, la cei cinci anişori, toate mărcile de maşini 😉 ) putea să fie numită „Benga” – de la bengos, e clar! Ar fi sunat, însă,cam manelistic şi numai pentru fraţii lui Salam nu-i Renaultul Latitudine. Obişnuiţi cu Merţane şi Bemeveuri, cantautorii de pe la nunţi nu „pune” preţ pe maşini franţuzeşti. Doar că, vorba lui DD, nici nu ştiu ce pierd. 🙂

Părerea subsemnatului, susţinută doar de experienţa strict personală, este că francezii nu au excelat niciodată la motoare. La capitolul ăsta, nemţii i-au bătut când i-au prins şi din orice poziţie. Nu mă refer la maşinile de curse, ci la acelea care „ne doare”, adică la cele de stradă. Nu mă interesează ce marcă este câştigătoarea nu ştiu cărui raliu sau formule, că doar nu cu ea circulăm pe drumurile obişnuite.

Ei, şi dacă nu se pot bate cu nemţii la motoare, la confort cetăţenii Republicii sînt redutabili concurenţi. „Latitude” e un exemplu în acest sens. E una dintre cele mai confortabile maşini pe care le-am condus.

Spaţioasă, cu adevărate fotolii pentru pasageri, cu ceva filtre care îţi curăţă aerul din habitaclu, pare o mininavetă spaţială. Ca să o pornești trebuie să ai o cartelă aemănătoare cu cele de pe bagaje în buzunarul de la piept, geacă sau pantaloni – atenție, să nu te așezi pe ea! 😀 Așadar, o ai, apeși pe butonul Start și…să nu vă speriați!

Scaunul se apropie încet de volan, se ajustează după trup 😉 și îți oferă un masaj pe cinste la spate, în timp ce asculți sunetul discret al motorului. Chiar e interesantă senzația pe care o simți într-un fotoliu cu atestat de maseur, în timp ce motorul, deloc mic – V6, diesel, 3.000 de centimetri cubi numărați atent de producător – toarce de parcă nu ar necheza în el o herghelie de 200 și ceva de cai putere. Schimbătorul automat nu mă mai deranjează demult, ba chiar pot spune că începe să-mi fie din ce în ce mai simpatic. Bordul e chiar de Star Trek – sau vorba părinților francezi ai mașinii – Etoiles Trek, 😀 cu butoane, butonașe, fiecare cu rolul lui clar definit și pus la îndemâna șoferului. De ajutor e și televizorul 😉 din consola de bord, care se transformă nu ca eroii din povești, ci prin apăsare și rotire de buton din radio, în hartă digitală și monitor pentru camera video din spate, care te ajută la parcare. Cred că dacă mi-aș pune o antenă de Digi pe mașină aș putea liniștit să văd Știrile TVS de lângă volan. 🙂

Spațiul e mărinimos și în față și în spate, prețul pe măsură – 34.000 de euro și consumul asemenea – vreo 12 litri prin oraș (te mai salvează sistemele stop and go). Totuși, parcă la o asemenea sumă mulți ar zice că ar merge mai bine cu Mercedes C-Klasse. Probabil, nu zic nu, dar latitudinea nouă a Renaultului merită explorată. Dacă aș avea banii ăștia – și încă un cont baban pe lângă – parcă m-aș încumeta să mi-o trec în proprietate. Deocamdată, m-am mulțumit să o conduc pe cea adusă de Vlad Sturz pentru RoadTest.