Câteodată aș vrea să vorbesc cu el. Nu neaparat să-i zic despre mine. Aș vrea să-l aud doar. Să-și dea jos ochelarii și să spună ceva. Câteva cuvinte, nu mult. Și, poate, să-mi întindă mâna și să i-o strâng cu drag. Să îi văd tatuajul pe care și-l făcuse pe antebraț în armată. Să zâmbească…

Într-o dimineață, săptămâna trecută, pe sfârșit, când am ieșit afară din casă, m-a întâmpinat toamna. Venea cu ceață dinspre grădină, dar nu s-a apropiat de curte prea mult. Cred că s-a cam temut de Gringo. 😉 N-am stat să mă uit la ea, că am avut drum către redacție. Oricum, ne-a anunțat că a venit….