Câteodată aș vrea să vorbesc cu el. Nu neaparat să-i zic despre mine. Aș vrea să-l aud doar. Să-și dea jos ochelarii și să spună ceva. Câteva cuvinte, nu mult. Și, poate, să-mi întindă mâna și să i-o strâng cu drag. Să îi văd tatuajul pe care și-l făcuse pe antebraț în armată. Să zâmbească și să mă privească cu ochii lui verzi. Dar să spună ceva. Indiferent ce. Pentru că mi-e dor de el, câteodată. De fapt, de câte ori mă gândesc la el. Orice bărbat se gândește la tatăl lui. Și i se face dor când nu-l are lângă el. Ce ironie a sorții! Când e bine, sănătos, nu-l prea băgăm în seamă…

Evident, bărbatul merge înainte, doar are familie și viața e frumoasă și lungă alături de cei dragi. Dar tata are locul lui, imposibil de uitat. De aceea e tată.

Toate sentimentele astea m-au năpădit când am văzut noua reclamă la Cosmote. Nu firma contează, ci felul în care a ales să se promoveze.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=mVxbWrulMbs [/tube]

Chiar dacă e copiată după acest clip, regizat însă de același grec.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=mNK6h1dfy2o [/tube]