Când am revenit din prima excursie în Austria alături de Neia mea le povesteam tuturor despre felul în care se comportă angajații magazinelor cu clienții. Obișnuit să mă simt invizibil în România, unde vânzătorii nici măcar nu-ți aruncă o privire în semn de salut, preferând să rumege o bucată de ciungă, am dat dincolo peste ”covorul roșu” pe care comercianții mai că nu ți-l întind la picioare când intri în magazin. Nu o fac în stilul celor din Turcia, despre care am citit că te tratează ca pe un rege doar să le treci pragul, ci cu decență, dar mai ales cu multă, tare multă POLITEȚE. Da, scris așa, cu majuscule. POLITEȚE. Te salută, te ajută, îți oferă orice informații. Nu se supără că nu duci la loc hainele probate în cabină, nu comentează pe la spatele tău că nu ai pus corect blugii la care te-ai uitat ori că întrebi de 20-30-40, de o mie de ori despre un lucru sau altul. Și, mai presus de toate, îți dau restul exact, indiferent cât de mic e. Iar clienții îl iau, că doar au muncit și pentru monedele alea.

În schimb, în țară e exact pe dos și mi se întâmplă prea des ca să cred că sînt doar cazuri izolate de nesimțire. Ultima dată, mai exact ultimele două dăți s-au petrecut la Selgros Oradea. Un magazin în care în urmă cu ani și ani îmi făceam frecvent cumpărăturile – nu apăruse Penny, iar Profi nu mi se părea ok (între timp mi-am schimbat părerea în bine).

În urmă cu câteva săptămâni am revenit în Selgros, ca să schimbăm niște 7-up-uri EXPIRATE. Băiatul cu care venisem a descoperit abia după o săptămână de la momentul cumpărării că un întreg bax de sucuri la 0,33 era expirat de câteva zile. Îl luase de pe raft și nu verificase termenul de valabilitate. Mare greșeală, după cum urma să vedem. A avut, însă, inspirația să păstreze factura, cu care ne-am prezentat la biroul de verificare a mărfii, undeva, în stânga, cum intri în magazin – acolo e și standul de probe.

– Pfuu, nu știu dacă vi le pot schimba!

Asta a fost reacția băiatul din spatele biroului, vizibil chiulangiu de la lecția de comportament în astfel de situații. Nu s-a ridicat de pe scaun, dar l-a invitat pe companionul meu să vorbească la telefon cu ”șefu”. I-a întins receptorul, de parcă nu el trebuia să lămurească situația. Mă rog, îi era greu, probabil, să explice o situație atât de simplă unui șef probabil la fel de… simplu ca angajatul. Evident, am auzit de la el, de la ”șefu”, că nu se poate.

– Ați venit prea târziu, înțelegeți? A trecut deja o lună de atunci, înețelegeți? Acum nu vi le mai pot schimba, înțelegeți? Asta e, dar trebuia să le verificați și să veniți mai repede, înțelegeți?

Băi, tati, eu nu înțeleg, să înnebunesc dacă o fac! Adică, tot eu, clientul, sînt de vină că tu ești bou-vagon și pui pe rafturi marfă expirată. Dacă spun asta OPC-ului? Tot eu aș mai fi de vină? Evident, nici eu nu-s fecioară în cazul de față, dar, omule, e o vină extrem de mică în comparație cu nesimțirea ta. Plus că ți-am dat posibilitatea să te reabilitezi: am venit imediat ce am găsit o mașină disponibilă, ți-am adus sticlele pe care se vede data expirării, anterioară datei de pe factura pe care ți-am dat-o tot mură în gură. Dar tu, nimic! Batman, Batman!

Din păcate, eu doar în însoțeam pe tipul care o pățise și, cum el are extra bun simț, cuvintele de mai sus au rămas doar o izbucnire interioară a revoltei din mine. Băiatul a acceptat explicațiile interogative ale lui ”șefu” și a înghițit în sec, păstrând sucurile. N-a fost nesimțit ca ăia de la Selgros, care n-au acceptat să-i schimbe o marfă EXPIRATĂ pusă de ei în vânzare. Înțelegi?

A doua întâmplare a fost mai scurtă. Același birou, alt tip, același fund așezat pe un scaun, incapabil să se ridice ca posesorul să ajute clienții. Plictisit probabil de trecerea inexorabilă a timpului, angajatul ne-a indicat cu un gest de imperator unde să așezăm niște lăzi cu sticle goale, după care și-a pus în mișcare mușchii degetului arătător, cu care a apăsat pe o tastă și ne-a eliberat o factură. S-a spetit, cu alte cuvinte, dar a avut și grijă să contribuie la cele 30 de minute de mișcare pe care trebuie să le facem zilnic, conform indicațiilor prețioase de la televizor.

N-am nimic cu Selgrosul, e un magazin ok, cu multe produse bune și oferte ca lumea, dar are printre angajați adevărate exemple în viață de prostie, servilism și lipsă de bun simț.