SuperLuna

Adevărul e că mi-a plăcut dintotdeauna luna plină. Dorm cel mai bine și acum când afară strălucește toată, toată pe un cer fără nori. În plus, expresia mea preferată, încă din copilărie, referitoare la luna mamei Terra e că ”e mare și rotundă ca o pâine proaspăt scoasă din cuptorul bunicii”. 😉 Pfuuu, și acum îi simt mirosul… aburul… gustul. Pâinii, bineînțeles.

O admiram și în seara asta, când a apărut dintre norii care tocmai își terminaseră rezerva de fulgere, trăznete și ploaie. Mare, strălucitoare, transforma noaptea într-un soi de seară târzie. M-a lămurit repede amicul ”Gugăl” de ce e așa de faină: cică mâine noapte, adică sâmbătă spre duminică, se transformă în SuperLună. Un soi de supererou al bolții cerești. Am acționat repede, ca un jurnalist ce mă cred, am pus mâna pe aparatul foto și am tras-o în chip. 😀 Mai pe românește, am fotografiat-o, nu care cumva mâine să fie nori și să nu apară. Nu e prea fotogenică la mine în poze, dar alții, experții, au prins-o super.

Bucata de rocă pe care o admir atât se află la perigeu – punctul de pe orbită cel mai apropiat de Pământ. E cea mai mare lună de peste an și, zic ăia ”dăștepți”, va fi la 356.955 de kilometri de Pământ şi cu aproximativ 16% mai strălucitoare decât de obicei.

 

Fără categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.