Munchen, ich liebe dich!

Când am văzut, prin LCD-ul aparatului foto, această imagine, mi-am adus aminte de filmele americane din anii ’80 sau ’90, când personajul principal – polițist, detectiv sau ceva secret agent ori chiar din high-class-ul occidental – parca mașina pe o stradă plină de magazine – nu aprozare sau ABC-uri -, ca să se întâlnească cu o sursă. 😉

Apropo, o fi vechi Mercedesul din imagine, dar e extrem de scump din câte mi s-a spus, și probabil că aparține unui milionar. Asta pentru că l-am fotografiat pe strada milionarilor din Munchen, Maximilianstrasse. Și pentru că e o zonă a celor cu mulți bani, clădirile sunt pe măsură, magazinele sunt numa’ și numa’ dă firmă. 🙂 În plus, astfel de ”vechituri” auto sînt însoțite de ”herghelii” de Porsche (plin, plin, plin de ele), Ferrari ori Bentley.

Mi-ar plăcea să trăiesc ca un milionar, alături de Neia mea, de ce să nu recunosc, dar nu doar pentru asta mi-am declarat admirația pentru capitala Bavariei. Când ajungi în Munchen, simți că ai aterizat într-o lume în care disciplina și stilul ”geometric” al nemților se îmbină cu – închipuiți-vă așa ceva! – căldura urmașilor teutonilor. Da, da, în Germania oamenii sînt mai umani decât arată Mannschaftul care mă enerva la campionatele mondiale și europene de fotbal. Știu să zâmbească, te tratează cu atenție și se comportă de parcă tu nu ai veni din estul întunecat și ei din vestul plin de lumină. Adică nu fac diferențe de clase… sau cel puțin asta am apucat eu să observ în cele două zile superbe petrecute în orașul lui Bayern.

Apropo de finalista Ligii Campionilor de anul ăsta, am trei fotografii cu dedicație pentru Gogu, tehnicul de la TVS cu care împart admirația pentru Munchen.

Noi am fost vizitatori de week-end prin Munchen. Am ajuns seara târziu în oraș – recunosc, din cauză că nu am știut să număr mai mult de 110 pe vitezometru. 😉 Ne-a preluat apoi Aspi și treburile s-au schimbat pe a doua parte a traseului. Cu ajutorul unui taximetrist, am ajuns și la hotel – unul atât de plăcut și de primitor, încât am adormit cu toții în scurt timp, în saltelele moi din camere.

Ziua întâi a început cu o constatare normală: în Germania trenurile vin la fix. Nicun minut întârziere. Așa că sosirea în zona Primăriei la ora scrisă pe toate indicatoarele e o chestiune evidentă. Cum cobori pe peron si urci cu scara rulantă – unde stai pe dreapta, dacă nu te grăbești, ca să nu-i blochezi pe alții care au o fugă de dat – nimerești direct într-un magazin de vreo câteva ori mai mare decât ”Crișul” nostru orădean. Nemții știu să își bage sub nas lucruri de care ai nevoie sau pe care nu ai cum să te abții să nu le cumperi.

Câțiva pași și ieși în marea de turiști din fața Rathaus-ului munchenez. Auzi limbi de pe toate continentele, vezi toate mărcile de aparate foto și, dacă e mai dimineață, așa, ai șanse să ratezi priviri tulburi… de la bere, evident. 🙂 În schimb, toată lumea are un tic: stă cu capul pe spate, minute în șir, privind spre partea superioară a clădirii primăriei, unde la anumite ore dansează niște figurine.

Nu-i de stat prea mult în fața Primăriei, nu de alta, dar Munchenul are multe de arătat. Am luat-o la pas, să-i admirăm – eu, Neia mea și Aspi – oferta. Și am avut ce vedea, simte, mânca și… testa! Dar, despre toate astea – vorba teaserului de la știri 😉 – într-o postare care stă deja să vină.

Un mic indiciu doar:

 

Fără categorie

2 Comments

    1. @Alin Musai sa mergi acolo, Alin! E superb! Poze mai pun cât de curând, iar acelea te vor convinge definitiv că e cazul să dai prin Munchen. 😉

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.