– Aseară am fost martorului secundei în care a murit TVS-ul!

Jozsi Feher, cameramanul nostru fără permis 🙂 , râde la telefon, dar oboseala i se simte în glas. Vag, depistez o undă de tristețe. Știu, sună poetic, dar e cât se poate de prozaic. Vorbesc cu el duminică dimineața, pe la 9, ca să văd cum au fost live-urile pe care le-a dat pe București alături de Florina. Îmi poveștește că noaptea care tocmai trecuse a stat până spre dimineață, să facă parte din echipa care a schimbat grafica TVS cu cea nouă, de la Digi24 Oradea. S-a întâmplat fix la miezul nopții de 4 spre 5 august.

Atunci am privit și eu la ecranul televizorului, unde sigla TVS era înlocuită de cea a noului post. ”Arată bine!”, mi-am zis. E… altfel, parcă mai plină de culoare. (Îmi amintesc că acum trei ani mă uitam cu încântare la amestecul de albastru, alb și roșu din grafica nouă, pe atunci, a TVS-ului.) Au urmat calupurile de promo. Rar a avut Oradea astfel de materiale, atât de bine filmate și montate. Au fost băieții de la București să le facă și le-au reușit meseriaș de tot. Am zâmbit amar: în trei ani de TVS nu am avut timp să fac un promo pentru știri. Știu, e o ditamai bulină neagră pentru mine, dar nici nu mai contează. Cine ar înțelege că ani la rând n-am avut timp de așa ceva, între 15-20 de știri care trebuiau corectate, urmărite și puse în trei jurnale? Totul, cu o mână de oameni, fără producători executivi.

– Jurnalul de lansare o să iasă perfect! M-auzi? Perfect! Fără nicio greșeală!

Mă uit la Bogdan Ciobanu, directorul de transmisiuni de la Digi24 și îmi dau seama că omul nu glumește, în ciuda zâmbetului pe care l-a afișat tot timpul cât a stat la Oradea. Știe ce vorbește – are ani și ani de experiență – și pare oarecum detașat de agitația pe care o trăim de vreo lună încoace. E duminica dinaintea lansării și jur că nu mai știu demult ce semnificație are cuvântul ”liniște”. 🙂 Pe de o parte așa sînt eu: mă agit non-stop când simt că ceva nu iese așa cum vreau eu. Mă implic și mă enervez… mamă, mamă! Dar îmi trece când totul e ok! 😉 Pe de altă parte au fost multe, tare multe de făcut.

S-a început la… sfârșit de iunie. 🙂 Atunci am început să ne împărțim atribuțiile, să se facă primele planuri de filmare, să se schițeze primele idei ale jurnalului de lansare. Recunosc, a fost al naibii de greu și, oricât am acuza în stânga și în dreapta, principalul obstacol a fost mentalitatea oamenilor (și eu sînt om 😀 ). Au urmat zile întregi, săptămâni, în care am scris și rescris zeci de materiale, s-au filmat ore întregi de imagini și s-au refăcut mai bine de jumătate dintre ele – ”o să avem nevoie de vreo 70 de ore de filmare”, ne-a avertizat Edi Popovici, șeful montajului de la Digi24, la prima ședință de producție.

– Nu mai rezist! Jur! Îmi vine să-mi iau lumea în cap, naibii!

Îmi ziceam asta din ce în ce mai des în ultimele zile înainte de lansare, iar ca mine erau mulți din studio. Nu dau nume. Ziceam de mentalitate. M-am adaptat greu ritmului nebun de lucru dinaintea lansării. Îmi venea să spun mereu ”Nu!” și mă enervam că micul colț de lume creat în ani și ani la TVS părăsește prezentul, nu mai are niciun viitor și se duce în uitare. Săptămâni la rând am purtat cu mine un imens gol în stomac, iar nervii și stresul mi-au devenit însoțitori permanenți. Mi se părea că nimic nu merge cum ar trebui, că oamenii nu știu sau nu vor să se implice, că profesionalismul de care tot făceam paradă e doar o vorbă goală.

Iluminarea s-a produs spre sfârșit de iulie, pe când nervii, agitația și stresul m-au scos din redacție și m-au așezat pe o bucată de zid. Era plin de praf, zidul, dar ce mai conta? Trebuia să mă așez. Și atunci, în clipa aceea, cu turul pantalonilor impregnat de praf – Neia mea, i-am curățat repede și nu m-a văzut nimeni cu ei murdari 😉 – am început să analizez situația. Oamenii aveau nevoie de un tip cu mintea limpede, stresat doar cât trebuie, nu peste măsură, care să le spună ce, cum și cât. Nervos și agitat nu aveam cum să-i ajut. Cei de la București aveau nevoie de cineva tare, cu care să discute, nu pe care să-l asculte refuzând orice i se cerea. Așa că m-am întărit, m-am ridicat, mi-am șters pantalonii de praf – Neia mea, chiar n-a mai rămas niciun fir de mizerie pe ei! – și m-am pus pe treabă. Un singur moment de cădere am mai avut, după replicile în urma cărora a plecat Radu Moș, dar o discuție umană în biroul șefilor m-a repus pe drumul pe care deja îl urmam.

– Ce faci, puiu? Ieșim în oraș cu colegii, la o bere?

Pe 6 august, pe la 10 jumate seara, am sunat-o pe Neia mea. Trecuse festivitatea de lansare – unde am răsturnat carul cu emoții 😉 , am fost în emisiunea lui Luca Niculescu – un profesionist adevărat – și voiam să mă liniștesc. Mi-am sunat jumătatea să stăm liniștiți pe o terasă, să bem o bere – chiar fără alcool – cu băieții din televiziune. Fără ea nu aș merge nicăieri. Și așa am lăsat-o singură de dimineața devreme până seara târziu în tot timpul cât am pregătit lansarea televiziunii. N-o mai las niciodată! 🙂

Totuși, Jozsi, să știi că TVS nu a murit! Doar s-a transformat în ceva, zic eu, mai bun din punct de vedere tehnnic. Mai trebuie să ne updatăm și noi, oamenii. A fost greu și va fi greu în continuare. Dar știu că merg mereu înainte, atât cât pot și cât știu. Îmi pare rău pentru mulți dintre colegii care au renunțat – pe unii îi înțeleg, pe alții nu, dar e DOAR alegerea lor -, și mă bucur că lucrez cu mulți dintre cei care au rămas. Nu fac promisiuni niciodată. Spun doar că, așa cum mă cunosc,  voi trage să fie totul bine. O voi face, însă, punând mereu pe primul loc FAMILIA MEA!