– Adi, tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Întrebarea asta o auzeam des în copilărie și mi-o adresau cam toți cei care veneau la ai mei acasă sau la care mergeam în vizită cu părinții. Răpunsurile variau, în funcție de anii pe care începusem deja să-i știu număra pe degetele de la o mână și apoi de la amândouă. 🙂

– Aviator! (Evident, nu aveau decât vreo 4 ani.)

– Polițist! (Avansasem deja în vârstă, cred că mă apropiam vertiginos de mersul la școală.)

– Învățător! (Definitiv, eram deja școlar! 🙂 )

– Doctor! (Bine că nu mai am mintea de la 8-9 ani. 😀 )

– Profesor de matematică… (Chiar că nu eram matur!!!)

În timp, opțiunile s-au schimbat, dar puține din dorințele copilăriei și adolescenței au devenit realitate. Clar, nu-mi erau destinate să se împlinească. În schimb, chiar dacă nimeni nu ar fi crezut, am ajuns în presă, unde chiar am rămas ani buni. 🙂 Restul a rămas la stadiul de simple amintiri, care nu mai stârnesc decât zâmbete înțelegătoare când îmi revin în memorie.

Însă, o dorință s-a împlinit CU SIGURANȚĂ. Mi-am dorit mereu să îmi găsesc jumătatea, să fiu fericit când ajung acasă, să mă îmbrățișeze cineva când intru pe ușă, să adorm liniștit că trăiesc alături de persoana iubită. Iar Dumnezeu a fost bun cu mine și mi-a dat-o pe Neia mea. OMUL LÂNGĂ CARE MI-AM GĂSIT FERICIREA. Femeia iubită, alături de care voi merge până la capătul vieții, pe care mi-l doresc cât mai îndepărtat în timp, spre anul 2076. 😉 E fericirea și împlinirea maturității.

Neia mea a descoperit pe net un clip. ”Uite, pui, noi doi!” Îl recomand lumii întregi. E nemaipomenit. Și e o fărâmă din viața frumoasă și liniștită a noastră: Neia mea cu mine. 🙂

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=UTBQYAE-pMk [/tube]

P.S. Una dintre micile diferențe e că eu nu am ochelari. Încă. 😉