Pentru că n-am fost angajat niciodată la stat, să am şi eu concediu de o lună, ca orice bugetar, de 15 ani mă mulţumesc cu cel mult două săptămâni legate de evadare din câmpul muncii. 🙂 Impropriu spus, că folosesc acest timp liber ca să muncesc pe lângă casă/case, doar în interesul familiei.

A fost un concediu… util, ca să zic aşa. Am muncit, dar am avut şi părţi de relaxare şi nu puţine. Păcat că s-a terminat, că tare bine ne obişnuiserăm eu şi Neia mea să facem tot felul de lucruri de capul nostru – zugrăvit, cules de prune, făcut de magiun, plimbare printre zeci de mii de turişti, mâncat bine şi dormit la ce oră am vrut.

Am ajuns mai întâi prin Viena, oraşul care mi-e atât de drag nu neapărat pentru că e unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume – chiar e! – ci din cauza atmosferei primitoare, a oamenilor corecţi şi a serviciilor ireproşabile. Am descoperit că, în timp ce la noi iubitorii de animale fac scandal să nu fie eutanasiaţi bieţii câini maidanezi – da, da, ăia de fac cu nervii pe stradă, muşcă pe cine apucă şi sînt drăgăliţi de babe singuratice şi dame fără altă treabă, care visează la salvarea planetei -, aşadar, în timpul ăsta, austriecii ce vor să ne trimită strict la păscut de vegetale îşi exprimă părerile cu ajutorul semnelor de circulaţie. 🙂

Oamenii muncesc pe bani mai mulţi dincolo, dar o fac organizat, metodic, nemţeşte.

Şi din greu, să nu creadă nimeni că acolo sînt câinii cu covrigi în coadă. Dar găsesc timp şi au la dispoziţie şi locuri faine unde să îmbine utilul cu plăcutul. Ca nişte funcţionari care ieşiseră liniştiţi să clăpăcească tastatura laptopurilor pe un balcon aflat deasupra oceanului de turişti care se revarsă vara prin centrul capitalei austriece.

Apropo de turişti, specia asta dotată cu aparate foto şi curiozitate convieţuieşte liniştită cu macaralele – vienezii construiesc şi renovează non-stop -, fapt care le permite localnicilor să le ofere monumente superbe şi bine întreţinute – cum e catedrala Sfântul Ştefan, ale cărei ziduri au fost curăţate – mai au puţin – şi arată nemaipomenit.

O săptămână am petrecut-o în sat…

…unde, printre trafalete, dispersit şi pensule cu vopsea, am apucat să culegem prunele care s-au făcut ca niciodată în grădina din spatele casei. Am apucat să umplem o covată cu fructele rămase după mai multe razii de săptămânile trecute. Aşa, Neia mea a reuşit să ne facă drept cadou pentru iarnă câteva zeci de borcane cu magiun bio, fără zahăr – atât de dulci şi bune au fost prunele anul ăsta.

Tot în sat am cunoscut-o pe Juji 🙂 , o căţeluşă simpatică şi extrem de afectuoasă, a unei rudenii. S-a lipit repede de noi şi a rămas şi acum pe acolo. Cică, în excursie. 🙂 🙂

Mi-am pus ochii şi pe strugurii din via care face umbră curţii. Cei albi s-au copt deja şi sînt duuuuuuulci de tot, pe când cei negri cred că vor fi numai buni peste vreo săptămână-două.

Pe scurt, asta a fost. Şi, să nu uit: blogul meu a împlinit, tot în concediul subsemnatului, 6 ani. Cu ocazia asta, zelistul mi-a făcut o surpriză şi, de pe locul 13 mii şi ceva, l-a trimis direct în primele 5 mii de bloguri din România. Probabil ceva algoritmi de calcul, posibil rezultatele unor metode de SEO. Cert e că merg în sus, tot mai sus! 😉