Bună dimineața!
Dacă vă simțiți puțin amețiți, aveți o vagă senzație de greață și patul continuă să vă atragă ca un magnet, e clar: v-ați cam făcut de cap cu o seară înainte. 🙂 Asta poate fi o chestie cam nasoală dacă ați petrecut în timpul săptămânii și dimineață trebuie să semnați condica la muncă. Dacă se întâmplă în week-end, nu-i chiar așa de rău, că aveți timp să vă reveniți fără să dați explicații șefului ori colegilor care se uită cu milă la voi și strecoară câte un „iar a avut o criză de fiere, săracu’ de el„.
Nu știu ei că această „criză” e de la prea mult alcool ori de la o băutură care precis a fost „botezată” cu tot felul de chimicale de prin comerț. Pentru cei din urmă, dar și pentru primii – că nici ăia nu-s mai breji – am un sfat: treceți pe băuturi bio! 😀 E adevărat, o spune unul care bea o bere la două săptămâni sau un pahar de pălincă cu miere (scuzați semi-cacofonia, în cazul ăsta e permisă de „academicienii” din Ardeal).
O știu de la profesioniști: de la o băutură neîmbrobodită, naturală, plânsă de cazan din prune din pomii din grădină sau din merele care s-au pârguit în sat, nu te doare capul. Mă rog, asta dacă ești suficient de responsabil să nu o bei cu flaconul de 5 litri.
Și mai este o soluție – pe lângă vinul care fierbe în butoaiele posesorilor de podgorii sau berea nefiltrată consumată vara, numai pentru a te răcori 😉 : vișinata! Că-i păcat să nu valorifici bunătate de vișine care au umplut anul ăsta crengile pomilor.
Avem și noi niște vișini în grădina din sat și, evident, nu puteam să lăsăm dulceața fructelor să se piardă așa, aiurea. Așa că eu le-am cules, iar Neia mea, care știe să le descânte ca nimeni alta, le-a pus să se îmbete cu tăria alcoolului – și ăla netuningat – pe care l-a turnat peste vișine.
Ce-a ieșit! Mmmmmmmm, vorba jumătății mele! 😉
Vă garantez că după așa ceva nu vă doare capul. Repet, asta doar dacă nu sînteți consumator fruntaș pe ramură. 🙂
Vă pup! Pa, pa! 😉