Ce poate să facă un orășean într-o zi de primăvară, de 8 martie? Corect, își ia jumătatea și iese în natură, la sursa primordială. Adică în sat, ca să profite de cele 17 grade de afară și de soarele călduț! 🙂

Și în timp ce jumătatea lui rămâne în casă, forțată de tuse și durerile de gât, orășeanul decide să se încarce cu energie în livadă. Că tot are condiții – cum spuneam, soare, vânt, miros de pământ arat – și obligația asumată în urmă cu o săptămână 😉 să curețe pomii și să taie crengile inutile.

Adevărul e că a fost obositor, dar reconfortant. Știu, pare paradoxal, dar mi-a plăcut la culme 8 martie în livadă. Mi-am luat mănușile, foarfeca, firezul și scara și am trecut la acțiune.

Drept să spun, habar n-am avut cum trebuia să fac. Dar știam CE e de făcut, așa că m-am pus la treabă cum m-am priceput mai bine. Am tuns toți copacii din grădină. Și au fost peste 20, așa că am avut treabă. 🙂 Nu i-am ratat nici pe cei din stradă, că și ei trebuiau „coafați„.  Recunosc că mi-a plăcut la maximum și, nu știu dacă a fost sau nu vorba de norocul începătorului, dar chiar a ieșit o treabă bună.

N-am scăpat de supraveghere, pentru că Petra a fost non-stop cu ochii pe mine.

Am închis-o câteva ore, ca să mă lase să-mi fac treaba. Altfel, mă nenorocea cu energia ei și nu mai făceam nimic. Oricum, în restul timpului e un animal liber. 😀

Și, ca să nu se plictisească, Petra a avut o companie… la distanță. Mâța unei vecine a ales să stea în siguranța oferită de acoperiș, de unde putea monitoriza tot.

Ciudat, dar seara nu m-am simțit rupt de oboseală. Am fost mulțumit că mi-am făcut treaba și am avut o zi faină în livadă. Acum aștept recolta din vară ori de la toamnă. Care n-ar fi rău să fie ca anul trecut.