Un tip pe care îl admir – e printre puținii în fața cărora mi-aș scoate pălăria, căciula sau șapca, în funcție de situație – și vorbesc aici de Dacian Palladi, mă observă într-o zi într-un magazin, împreună cu jumătatea mea, și mă întreabă, mirat:

– Da’ tu mai ai și viață privată? 😀

Obișnuiți să ne întâlnim doar pe la televiziune, lui Dacian, ca și multor altora, i se întipărise în minte că eu și munca de la tv coexistăm non-stop, fără să putem fi despărțiți. Omul se mai înșeală, nu, Dacian? 😉

Iacătă, am viață privată, pe care o folosesc din plin doar pentru familie.

Reparăm ceva, zugrăvim, facem cumpărături, mergem la un restaurant ori avem grijă de casa de la țară. Apropo de casa din sat, mi-am pus în cap ca anul ăsta să-i adaug ceea ce numesc mini-grădina de legume. Îi zic mini-grădina pentru că nu are mai mult de 15 metri pătrați. Îi zic de legume, deși nu știu clar ce o să iasă. 🙂

Am vrut să mă ocup de punerea ei la punct, așa că am luat gard, pari și sfoară și am făcut mai întâi orice ar face un proprietar de mini-grădina de legume: își delimitează locul. Asta ca să știe orice țugulan din sat, dar și găinile vecinilor, că acolo e proprietatea subsemnatului, dispus să o apăr cu sapa în mână.

Apoi am trecut la săpat.

Nu-s începător, dar recunosc că, deși mi-a plăcut, a fost greu. Am început săptămâna trecută…

…doar că vântul puternic m-a obligat să renunț până săptămâna asta, când mi-am făcut de cap 😉 și am reușit să termin de săpat întreaga grădină. Nu mă laud, mă bucur doar că am dus la capăt prima etapă din ce mi-am propus.

Iar ca ziua de lucru la țară să fie cum „trabă„, am mai bifat două acțiuni de importanță capitală.

Primo: am făcut un foc imens în grădină ca să ard toate uscăturile adunate primăvara asta de la copaci, din grădină și din părculețul de lângă curte (n-am avut timp să-l fotografiez decât când a ajuns o mână de cenușă 🙂 ):

După care am trecut la capitolul „clisă prăjită” și am făcut, ce altceva decât – perfect! – o clisă prăjită! 😀 După toate regulile artei: cu foc încins ca să fie mult jar, cu slănină ca untul, cu roșii, castraveți și ridichi, cu două țepușe (nu mă întrebați de ce, una cred că am adus-o pe post de rezervă) și cu o bere rece ca seara care s-a lăsat mult prea repede pentru gustul meu.

Iar după ce buni și Neia mea s-au refugiat în casă din calea frigului de afară, am mai rămas preț de vreun sfert de oră lângă foc, benoclându-mă la stele și fluierând din când în când după Petra, care lătra după animale numai de ea auzite.

E fain în sat, recunosc: m-am relaxat la minte, vorba unui amic, și am și făcut ceva treabă prin gospodărie. Ca la țară, adică. Pe cuvânt că mi-a plăcut! Urmează restul etapelor necesare amenajării grădinii. Rezultatul se va vedea abia la vară. Dar ce gustoase o să fie niște legume naturale 100%, cu un grătar bine făcut! Ori cu mici. Ori cu cartofi prăjiți. Ori… cu ce vrea Neia mea și stomacul meu. 😀