Un tip pe care îl admir – e printre puținii în fața cărora mi-aș scoate pălăria, căciula sau șapca, în funcție de situație – și vorbesc aici de Dacian Palladi, mă observă într-o zi într-un magazin, împreună cu jumătatea mea, și mă întreabă, mirat:

– Da’ tu mai ai și viață privată? 😀

Obișnuiți să ne întâlnim doar pe la televiziune, lui Dacian, ca și multor altora, i se întipărise în minte că eu și munca de la tv coexistăm non-stop, fără să putem fi despărțiți. Omul se mai înșeală, nu, Dacian? 😉

Iacătă, am viață privată, pe care o folosesc din plin doar pentru familie. Reparăm ceva, zugrăvim, facem cumpărături, mergem la un restaurant ori avem grijă de casa de la țară. Apropo de casa din sat, mi-am pus în cap ca anul ăsta să-i adaug o minigrădină de legume. Îi zic minigrădină că nu are mai mult de 15 metri pătrați. Îi zic de legume, deși nu știu clar ce o să iasă. 🙂

Am vrut să mă ocup de punerea ei la punct, așa că am luat gard, pari și sfoară și am făcut mai întâi orice ar face un proprietar de minigrădină de legume: își delimitează locul. Asta ca să știe orice țugulan din sat, dar și găinile vecinilor, că acolo e proprietatea subsemnatului, dispus să o apăr cu sapa în mână.

Apoi am trecut la săpat. Nu-s începător, dar recunosc că, deși mi-a plăcut, a fost greu. Am început săptămâna trecută…

…doar că vântul puternic m-a obligat să renunț până săptămâna asta, când mi-am făcut de cap 😉 și am reușit să termin de săpat întreaga grădină. Nu mă laud, mă bucur doar că am dus la capăt prima etapă din ce mi-am propus.

Iar ca ziua de lucru la țară să fie cum „trabă„, am mai bifat două acțiuni de importanță capitală. Primo: am făcut un foc imens în grădină ca să ard toate uscăturile adunate primăvara asta de la copaci, din grădină și din părculețul de lângă curte (n-am avut timp să-l fotografiez decât când a ajuns o mână de cenușă 🙂 ):

După care am trecut la capitolul „clisă prăjită” și am făcut, ce altceva decât – perfect! – o clisă prăjită! 😀 După toate regulile artei: cu foc încins ca să fie mult jar, cu slănină ca untul, cu roșii, castraveți și ridichi, cu două țepușe (nu mă întrebați de ce, una cred că am adus-o pe post de rezervă) și cu o bere rece ca seara care s-a lăsat mult prea repede pentru gustul meu.

Iar după ce buni și Neia mea s-au refugiat în casă din calea frigului de afară, am mai rămas preț de vreun sfert de oră lângă foc, benoclându-mă la stele și fluierând din când în când după Petra, care lătra după animale numai de ea auzite.

E fain în sat, recunosc: m-am relaxat la minte, vorba unui amic, și am și făcut ceva treabă prin gospodărie. Ca la țară, adică. Pe cuvânt că mi-a plăcut! Urmează restul etapelor necesare amenajării grădinii. Rezultatul se va vedea abia la vară; dar ce gustoase o să fie niște legume naturale 100%, cu un grătar bine făcut! Ori cu mici. Ori cu cartofi prăjiți. Ori… cu ce vrea Neia mea și stomacul meu. 😀