„Sînt bărbat şi sînt genetic structurat să fac aşa ceva…” 🙂

Am adaptat versurile celor de la Taxi ca să explic o situaţie care îi defineşte (sau ar trebui să-i definească) pe bărbaţii adevăraţi. Printre legile înscrise în „codul deontologic masculin” 😉 se numără şi răsfăţarea soţiilor/prietenelor/mamelor/femeilor importante din viaţa noastră cu un buchet de flori.

Nu ştiu de unde a pornit obiceiul ăsta, dar e cel mai simplu, direct şi de bun simţ gest care poate fi făcut de un bărbat pentru o femeie. Evident, alţii le fac cadou doamnelor de lângă ei o maşină, un parfum scump ori o bijuterie strălucitoare. Chestie de portofel sau de cont în bancă. 🙂 Însă şi ei, la fel ca restul de 90% dintre bărbaţi, devin clienţi ai florăriilor şi găsesc câteva zeci de lei pentru un buchet.

Când vine vorba de flori, trebuie să recunoaştem că majoritatea bărbaţilor se orientează spre trandafiri. Roşii, albi, roz – nu contează, buchete de trandafiri să fie. Se pare că toţi ştim că floarea asta este regina speciilor cu frunze şi petale.

Unora le-a marcat copilăria, de când purtau coroniţa de premianţi în şcoala generală – subsemnatul poate depune mărturie. 😀 Tot atunci le făceam cadou educatoarelor, învăţătoarelor şi profesoarelor buchete, evident, tot de trandafiri. A urmat adolescenţa, când fredonam „Bed of roses” a lui Bon Jovi şi imaginaţia ne-o lua razna cu gândul la patul, de trandafiri – of course – sugerat de rockerul american.

În tinereţea masculină, când nu prea au bani, sînt sigur că tot bărbaţii au inventat oferirea unei flori fetei pe care voiau să o cucerească. Ieftin, dar de efect. 😉 Şi ce putea fi altceva decât un… trandafir. N-am văzut cazuri în care să-i ofere blondei/brunetei/roşcatei cu care ieşeau în oraş o muşcată, o panseluţă sau vreun bujor. Deşi asta nu înseamnă că nu au fost astfel de excepţii de la natura masculină!

Apoi am avut de rezolvat una alta, la facultate, la vreo instituţie publică ori privată. Câte buchete n-au primit secretarele de la facultate ca să ne spună când vine nu ştiu ce profesor de la Cluj, ca să ne rezerve un curs din care nu veneau decât 10-15 bucăţi ori ca să ne spună notele la vreun examen, păstrate la secret la fel ca informaţiile clasificate dintr-un contract militar? Evident, erau buchete de trandafiri!

Ne-am cucerit iubitele cu flori, pentru că am văzut cât de drăgăstos se uită la noi când ne văd apărând cu un buchet. De trandafiri, de cele mai multe ori. Asta deşi eu recunosc că doamna mea preţuieşte mai mult florile la ghiveci. Apreciază, însă, şi când subsemnatul vine acasă cu trandafiri purpurii – ştie că e un semn despre cât de mult o iubesc. 🙂

Despre cât de setaţi sîntem noi, bărbaţii, pe trandafiri ştiu şi doamnele de la florării. Ne-au citit repede şi, cum noi reprezentăm cea mai mare parte din clientela lor, oferta lor este formată în proporţie covârşitoare din buchete de trandafiri. De orice fel, dar trandafiri să fie!

În concluzie, florile ne-au însoţit pe noi, pe bărbaţi, de la grădiniţă până în viaţa adultă, când – zicem noi – ne-am maturizat! 😀

În concluzie, suntem genetic structuraţi să oferim buchete. De trandafiri, mai ales! Apropo, voi când aţi oferit ultima floare?

P.S. Această postare este un advertorial. Însă, nu am modificat cu nimic realitatea. A oferi un buchet de flori e o lege înscrisă în codul deontologic masculin. Părerea mea! Mă contrazice cineva? 😉