Mai puţini – sau despre două plecări din presa locală

Flo

Când a intrat prima dată în redacţia de la TTV, era parcă prin 2008, mă uitam la ea şi mă gândeam că e atipică pentru nebunia din presă: calmă şi echilibrată. În schimb, normal pentru un începător într’ale presei, era uşor stingheră. Atunci, că apoi i-a trecut. 🙂 Cineva mi-a spus că fusese şefă de promoţie la jurnalism în Oradea. Am dat din mână a lehamite: dacă eşti bun la învăţătură în facultate nu înseamnă că vei şi reuşi în domeniul tău. Aveam atâtea exemple. Ea mi-a demonstrat că mă înşelam.

Mi-a rămas în minte întâmplarea când mama ei a luat-o şi s-au prezentat la părinţii mei acasă şi atât mi-a zis: „Să aveţi grijă, domnu’ Adi, de ea, să nu o puneţi să facă lucruri grele. Sîntem toţi din zona Binşului şi dacă noi nu ne ajutăm între noi, cine să ne ajute?” 🙂 Eram, dacă bine îmi amintesc, pe drum spre TVS şi mama ei voia să-şi protejeze fiica. „Taci, mamă, că ştie el ce trebuie să facă. Nu îi spune tu ce şi cum.”  În timp s-a dovedit că nu avea nevoie de protecţie şi s-a înhămat la mai multe lucruri grele decât colegii ei băieţi.

Florina Fofiu a fost unul dintre cei mai buni oameni de presă pe care i-am cunoscut. Profesionistă 100%, organizată, caracter puternic, de un bun simţ şi o răbdare remarcabile – cum rar mai vezi, a crescut mereu, de la un an la altul. A fost unul dintre oamenii fără de care echipa pe care am clădit-o la TVS nu ar fi funcţionat niciodată aşa cum a mers între anii 2009-2012.

Împreună cu Robi Rezmuves, Flo a fost cea care a salvat, la propriu, campania „Raport de ţară” de la Digi 24. Nu intru acum în detalii. A fost un om de bază în echipa de la Digi24 Oradea şi a transmis din atâtea locuri, încât cred că nici ea nu le mai ţine minte pe toate. Ultima dată a relatat despre refugiaţi.

Niciodată nu-mi făceam probleme când făcea o ştire, nu erau prea multe de editat la materialele ei şi eram relaxat dacă ea dădea un live – eram sigur că se va descurca. Au fost situaţii în care nu ne-am înţeles, în care ne-am certat pentru o situaţie sau alta din redacţie, dar am trecut mereu peste toate şi ne-am respectat ca oameni şi colegi. Şi am avut multe de învăţat de la ea, la fel cum am încercat să iau de la fiecare jurnalist cu care am avut de face.

Am pus verbele la timpul trecut pentru că de la 1 octombrie Flo a ales alt domeniu. M-am bucurat pentru ea, a plecat într-un loc pe care şi l-a ales şi unde îi doresc să-i fie mai bine. Cei unde s-a dus au de câştigat, presa – de pierdut. Respectul meu faţă de ea, ca om şi profesionist, rămâne acelaşi.

jurnalist

Domnu’ Bonaciu. Ştii ce zic? 😉

Eu şi Gabi Bonaciu avem o istorie de vreo 15 ani. Ne-am cunoscut prin 2001 la Antena 1 Oradea, când eu prestam ca reporter pe eveniment, iar Gabi prezenta matinalul, cu Mirela Vaşadi. Tipu’ mi-a fost simpatic de la început. Nici nu avea cum să fie altfel. Avea un fel de-a fi în care ştia să îmbine gluma, seriozitatea şi un stil direct de a pune problema.

La Gabi nu exista pardon: te plăcea – îţi spunea, te antipatiza – îţi spunea. Foarte deschis, mergea – de fapt merge, că aşa a rămas şi acum – aşadar merge pe principiul „ce-i în guşă-i şi-n căpuşă„. Când ajungeam dimineaţa în redacţie, Gabi ori intrase în direct şi-l salutam într-o pauză din uşa de la platou, ori – dacă eu ajungeam mai repede – îl vedeam răsfoind ziarele şi căutând subiectele mai interesante. A fost serios şi tranşant în tot ceea ce a făcut, chiar dacă prin felul lui risca să deranjeze multă lume.

E genul de om cu coloană, aşa l-am văzut mereu. Nu m-am mirat când am auzit că, după ce a renunţat la presă, tot pe la început de ani 2000, a plecat spre Anglia. Eram convins că se va descurca oriunde. Până anul trecut nu am mai ştiut multe de Gabi. Abia când m-am întâlnit cu el prin Oradea mi-a spus că s-a întors acasă şi că vrea să vină la Digi.

A fost un câştig pentru televiziunea din Palatul Vulturul Negru. În scurt timp şi-a făcut surse pe domenii grele – justiţie, Poliţie, parchete – şi a reuşit să enerveze colegi cu vechime din alte redacţii. 🙂 A câştigat încrederea unor persoane importante pe domeniul lui şi a dat exclusivităţi una şi una. Ţineam mereu legătura cu el când era pe teren – ştirile de pe justiţie le postam pe site cum le aflam şi făceau trafic serios pe net. Asta chiar dacă era de lucru la editare – nu conta, informaţia să vină!

A rămas acelaşi tip direct, de cuvânt, care spunea tranşant ce simţea. Mi-a spus şi mie câte una când aveam „confruntări de idei„, dar rezista la discuţii şi accepta păreri opuse. Cu condiţia să nu fie… prea opuse. Ştii ce zic? – e vorba lui Gabi. 😀

Şi despre jurnalistul Gabi Bonaciu vorbesc la trecut. Şi el a plecat de la 1 octombrie la o slujbă nouă, din afara presei. Ştiu că a plecat un bun profesionist, un coleg la care am ţinut, dar – gata cu patetismele! – ştiu că se va descurca oriunde. Şi, la fel ca în cazul Florinei, când am vreo nelămurire despre un material, am numărul lui şi-l pot suna. Plus că rămânem amici buni – aşa îmi place mie să cred. 😉

Nu am scris o postare patetică despre plecarea a doi colegi. Am remarcat o situaţie. Oamenii vin şi pleacă de la un loc de muncă, e normal. Dar profesioniştii, cei care ard pentru meseria lor, sînt tot mai greu de găsit în ziua de azi, mai ales în presă. Ziceţi ce vreţi, dar eu continui să cred că tocmai ei sînt greu de înlocuit.

2 Comments

  1. Nici vorba despre vreo „postare patetica” .. este realitate pur si simplu.
    La fel ca orice cladire si o redactie,sau echipa au stalpii lor de sustinere..puternici,ca sa faca fata tuturor greutatilor care apar in timp.
    Am facut multe lucruri frumoase impreuna,incepand de la informatii simple,reportaje pana la cele mai grele situatii din strada,toate construite solid,unde echipa si profesionalismul au avut mereu un cuvant de spus.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.