Caractere mari în mici întâmplări de viaţă

agentul şef adjunct Bogdan Mutu

Când a plecat spre serviciu în dimineaţa asta – cred că a fost dimineaţă, deşi ştiu că la ei ziua mai intră în noapte şi invers – agentul şef adjunct Bogdan Mutu nu cred că şi-a imaginat că va avea una din acele zile. Alea când, deşi nu vrei să ieşi în faţă pentru că eşti modest şi de bun simţ, toate astrele se aliniază în favoarea ta, iar Cel de Sus te îndreaptă exact spre locul unde trebuie să fii.

Iar pe el l-a dus într-o intersecţie din Oradea, pe unde şoferii care trec le transmit de obicei poliţiştilor numai „de bine”. Ori pentru că nu-i lasă să treacă la timp, ori pentru că nu intervin mai repede să alunge aglomeraţia, ori pentru că… Poliţie. Rari sînt cei care se bucură cînd văd un tip în uniformă care dirijează traficul.

Aşa că la ce se putea aştepta tânărul agent într-o astfel de dimineaţă aglomerată? Sunt sigur, totuşi, că în 7 ani de Poliţie Rutieră a fost vaccinat împotriva nervilor şi tonului ridicat al şoferilor.

Doar că atunci când nu te aştepţi lucrurile se schimbă prin te miri ce mişcare a Divinităţii. 🙂 Zici că lucrul care îţi apare în cale e unul banal, dar exact acela e cel care te scoate din anonimat şi le arată celorlalţi cine eşti.

De data asta schimbarea a fost provocată de nişte… răţuşte.

Pentru ele agentul Bogdan Mutu a oprit un alt cârd, de maşini, până când le-a văzut în siguranţă. Ok, hai, râdeţi! 😀 Am râs şi eu. Dar nu a fost râsul ăla ironic, gen „ce prostie!”, ci ălalaltul, mai rar folosit, gen „ce mişto treabă!”

Am văzut imaginile filmate de Marian Brumă şi recunosc că primul impuls a fost să scriu un comentariu la postarea din Oradea suntem noi: „vedeţi, mă, că şi poliţiştii sînt oameni? Că nu merită doar criticaţi şi făcuţi în fel şi chip? Că nu-s doar o maşină de dat amenzi, cum zic unii?” Nu am făcut-o atunci, ca să nu se spună că scriu sub impulsul momentului. Dar o fac acum.

Recunosc că, neştiindu-l pe agentul Bogdan Mutu, m-am interesat cine e.

„Îi fain şi de treabă.”

„Un băiat tare bun. Modest şi omenos.”

Asta mi-au zic cei care îl cunosc. Mă bucur că unui astfel de om i s-a întâmplat azi un lucru bun. Că gestul lui a fost văzut de mii de oameni. Care îl vor aprecia când îl vor întâlni. Şi îl vor saluta şi îi vor arăta degetul mare, în semn de „faină treabă”.

Le transmit eu să nu se teamă când vor fi opriţi de tânărul poliţist. Vor fi trataţi corect. Sînt convins de asta. Un om care a făcut un gest ca şi cel de azi nu poate fi decât unul vertical. Şi cu suflet mare.

P.S. E adevărat, întâmplarea de azi se va stinge în vâltoarea altor lucruri care se vor petrece mâine, poimâine, săptămâna viitoare. Dar asta nu mă opreşte să mă bucur când descopăr caractere mari în mici întâmplări de viaţă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.