Recunosc că orice răspuns am da la întrebarea asta ar fi justificat. Adică oricare dintre tabere ar avea argumente pe care cu greu le-aş putea combate.

Ca să îmi justific şi eu răspunsul, e nevoie de puţină istorie. 🙂

Înapoi, în 2000…

În 2000, prin toamnă, când i-am spus lui Narcis Fekete, patronul „Jurnalului de dimineaţă”, că mi s-a făcut o ofertă de la Antena1 Oradea şi că o accept, s-a uitat la mine şi mi-a spus:

– E o televiziune naţională, o companie mare, o să te pierzi acolo. Pe nimeni nu o să intereseze persoana ta, eşti doar o rotiţă fără de care marele mecanism o să poată funcţiona fără probleme.

Evident că nu am redat cuvânt cu cuvânt discursul lui de atunci – nu am memoria atât de upgradată 😉 – dar, în esenţă, asta îmi transmitea. N-a reuşit să-mi bage cuiul îndoielii atât de adânc încât să mă convingă să rămân. Magia televiziunii era mai puternică, aşa că am plecat. Chiar dacă am lăsat în urmă 4 salarii neluate până în ziua de azi. (Narcis plăteşte acum, în închisoare, pentru neregulile financiare – ca om de presă, am învăţat multe de la el.)

Nu m-am pierdut în marele mecanism al Antenei 1

Ba, acolo m-am îndrăgostit iremediabil de televiziune. Eram reporter pe eveniment, domeniu întotdeauna apreciat în audienţe – atunci era în perioada lui de glorie, când şi o sinucidere dintr-un sat de lângă Oradea era subiect de jurnal naţional.

Materialele mele intrau pe Bucureşti, alergam non-stop pe teren şi aveam un producător care m-a ajutat şi de la care am aflat multe din tainele televiziunii – jos pălăria, Gabi Hizo!

Asta mi-a atras şi prieteni, şi duşmani. Unii colegi nu mă priveau cu ochi buni, pe motiv că eu aveam întotdeauna cameraman – să trăieşti, Cristi Ştefănuţ! Adevărul e că pe atunci, în pasiunea mea pentru ştiri, nu băgam de seamă că, într-adevăr, erau reporteri care aşteptau după cameramani, în timp ce mie mi se aloca unul imediat ce se întâmpla ceva.

Avantajul evenimentului, recunosc!

Antena 1 Oradea era o staţie locală, cu emisie locală, cu ştiri şi emisiuni locale, dar mă interesa cel mai mult materialele care mergeau în jurnalele staţiei naţionale. Deşi, un an am avut o emisiune. Locală. 🙂

Am trecut la Transilvania TV…

…unde caracterul local al meseriei mele a început să predomine. Chiar dacă eram o staţie a Naţional TV, aveam o oarecare independenţă, dată de faptul că emiteam în oraşul patronilor, fraţii Micula.

Treptat, nu m-a mai interesat atât de mult că materialele mele intră sau nu pe Bucureşti. Lucram pentru jurnalul local şi eram încântat că oamenii ne urmăreau şi ne recunoşteau în oraş pe noi, cei care lucram la Ştirile Transilvania TV.

Am început să pricep că pe localnici îi interesează mai mult ce se întâmplă lângă ei. Că dacă vor să afle noutăţi din oraşul lor, din zona lor, preferă să se uite la un jurnal local, decât la unul naţional. Plus că erau multe informaţii locale, deloc interesante pentru Capitală, dar care îi afectau pe orădeni, pe bihoreni.

Eram liberi să creăm, să ne facem singuri sumarul, să fim pur şi simplu noi. De acele vremuri şi-a adus aminte recent şi „consăteanul” meu din Beiuşul natal, Lulu Cremeneanu, care mi-a trimis două promo-uri produse la Transilvania TV.

https://www.youtube.com/watch?v=kToDwPmssLM

https://www.youtube.com/watch?v=hHBR1FRKzBU

Televiziunea locală începea să-mi fie dragă!

A urmat TVS, „the” televiziunea locală. 🙂

La TVS am trăit cea mai faină perioadă ca jurnalist. În ciuda unor greutăţi, tehnice mai ales, a fost locul unde am simţit cu adevărat că fac televiziune. Am putut, toţi cei care am lucrat acolo – cel puţin în perioada TVS-ului albastru (celelalte perioade nu le cunosc, deci nu le judec) – să ne manifestăm din plin.

Ne simţeam liberi să fim jurnalişti. Nu depindeam de nimeni, iar patronul ne-a lăsat să ne facem meseria. Iar din această libertate s-au născut multe proiecte faine, multe materiale. Lucram la televiziunea locală, a oraşului, a judeţului şi eram mândri de asta.

Mulţi din echipă am mai lucrat înainte pentru o televiziune naţională, dar nu cred că era unul care să sufere că ştirile lui sau emisiunile pe care le realiza nu se vedeau în toată ţara.

De fapt, eram mândri că orădenii şi bihorenii se uitau la noi; la jurnalele noastre care atingeau 40 de minute cu ştiri locale, dar şi din Baia Mare, Cluj-Napoca şi Timişoara, unde aveam corespondenţi; la emisiunile de divertisment, la talk-show-uri, la emisiunile auto, de sport.

Nu eram cei mai buni, nu eram perfecţi, dar voiam să învăţăm, să evoluăm. Eram o televiziune.

E nevoie de o televiziune locală. Dar… există un dar

Poate că a fost o incursiune cam lungă prin istoricul meu în televiziunea din Oradea. Dar, dacă aţi citit până acum, puteţi înţelege răspunsul pe care l-am dat lui Vladimir, un student la Jurnalism, care m-a întrebat dacă televiziunea locală mai are viitor:

Voi susţine întotdeauna necesitatea unei televiziuni locale. Oamenii sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă lângă ei, în oraşul lor, în judeţul lor. De cele mai multe ori, nu toate întâmplările care îi afectează sunt interesante pentru o televiziune naţională. De aceea e nevoie de un post TV local.

Dar… există un dar. Sau, mai precis, trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, fără de care o televiziune, locală sau naţională, n-are cum exista: banii!

„În lipsa fondurilor, a oamenilor care să investească în astfel de afaceri loco, viitorul televiziunii locale nu e deloc roz”, îi scriam lui Vladimir.

Televiziunea locală nu generează atât de mulţi bani încât să se autoîntreţină de la început. Şi atunci e nevoie ca o persoană să vină cu banii de acasă. Un an, doi, mai mulţi. Poate până la urmă afacerea va aduce banii necesari funcţionării şi chiar a unui câştig pentru investitor.

Experienţa Oradei arată că acest lucru – al autoîntreţinerii – a fost cam greu spre imposibil. Pe piaţă a rezistat doar afacerea de presă în care patronul a fost dispus să investească ani şi ani, fără să se aştepte la câştiguri uriaşe. Rând pe rând, celelalte staţii şi televiziuni locale s-au închis ori funcţionează în regim de avarie.

În concluzie:

Sunt susţinător al televiziunii locale, ca de altfel al presei locale. E nevoie de ea, va avea oricând audienţă. Sunt şi în provincie, cum le place unora să spună, jurnalişti buni, care ştiu să-şi facă meseria cu profesionalism.

Dar tot aşa de mult e nevoie de oameni care să investească în presa locală. Şi chiar să câştige din afacerea asta. Că de aia e afacere.