De câteva zile fiecare român – cel puţin din cei care au cont de Facebook, blog ori youtube – se mai pricepe la încă un lucru pe lângă fotbal şi politică: la meteorologie.

Paranteză1. Eu mă mai pricep – sau aşa am pretenţia – şi să filmez. Aflat la un bograci la fratelo, mi-am luat telefonul şi am filmat furtuna ce a lovit Beiuşul şi urmările ei. Imaginile sunt mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=sbHdS-UIFVc

Revin la meteorologia la cere ne pricepem toţi. Ştim că norul care ne trece deasupra capului e de tip cumulus sau altostratus (vivat Google! 🙂 ), ştim pentru ce zone şi intervale a emis ANM vreun cod, iar lucrurile din viaţă începem să le împărţim în verzi, galbene, portocalii sau roşii.

Mai nou, nu mai vorbim normal când se apropie o vijelie. Discutăm despre asta utilizând construcţii gen „celulă de furtună” ori „mezociclonul e aproape”. E adevărat, sînt convins că e doar efectul nebuniei din media şi din rândul autorităţilor, care numai despre asta vorbesc.

Apropo de autorităţi şi media…

…nebunia de după furtuna din vest, cea de duminică, a ajuns până acolo încât pentru o avertizare altădată banală şi neluată în seamă:

• elevii sunt lăsaţi mai repede de la şcoli,
• părinţii se îmbulzesc printre ambuteiaje să-şi ia odraslele acasă
• primarul Bucureştiul face declaraţii superserioase şi grave pe tv
• iar burtierele se îngălbenesc ori se înroşesc – după caz – anunţând coduri în Arad, Cluj sau Bacău; de altfel, avertismente care se emit în mod normal pe timp de ploi, caniculă, îngheţ sau ceaţă
• se iau măsuri bombastice pentru o furtună care nu mai e furtună şi se emit avertismente pentru un vânt de 35 km/h.

Paranteză2. În schimb, iată cam ce a lăsat în urmă un vânt care a bătut cu cel puţin o viteză dublă, duminică, în Beiuş.

Revin. Mai ales pe internet îşi dau cu părerea tot felul de oameni care consideră neinteresante explicaţiile specialiştilor şi preferă să meargă pe principiul „ştiu io mai bine”. Lor li se pare că un meteorolog ar trebui să fie un tip care ştie totul şi anticipează orice mişcare în domeniul evoluţiei vremii. Iar dacă prognozele nu se împlinesc, la naiba cu meteorologii. Nu ştiu nimic, n-au habar, asta-i România!

Alţii s-au isterizat şi văd în orice ploaie un pui de uragan.

Să nu uităm că vorbim de prognoză meteo.

În anii 80, Institutul Regal de Meteorologie din Suedia a obținut premiul pentru umor al Academiei Suedeze pentru că a nimerit prognoza în vreo 100 de zile din cele 365 ale anului. 😀

Discutăm despre un pronostic, de o estimare, deci de un grad relativ mare de „s-ar putea…” S-ar putea să se întâmple, s-ar putea să nu.

În plus, politicienii au găsit până şi în asta un motiv de a se acuza reciproc, de a face declaraţii penibile – a se vedea premierul Tudose versus primarul Timişoarei.

Şi totuşi, ceva bun e în toată nebunia asta:

• oamenii par să ia mai în serios avertismentele meteorologilor. Până acum, în momentul în care publicam pe site-ul televiziunii sau pe Facebook o informare meteo sau un avertisment, se găseau unii să ne ia la mişto. Acum sînt mai puţini. Dar sînt…
• prin studiouri tv şi la radio sunt chemaţi meteorologi care să explice ce şi cum cu previziunile despre vreme, ce e cu codurile. Poate aşa mai înţelegem şi noi şi nu mai criticăm fără să ştim ce.
• cei care chiar vor să ştie mai dau o raită şi pe site-urile de specialitate. Ceea ce nu-i rău.

Sunt de acord că autorităţile trebuie să anunţe oricând urmează să se întâmple ceva nasol, mai ales din punct de vedere meteo. O fac non-stop când măresc taxe, impozite, preţuri – nu văd de ce să nu o facă şi acum. E treaba lor să găsească o modalitate prin care informaţia să ajungă la populaţie.

Părerea mea e că sirenele, SMS-urile şi oleacă de discernământ – toate combinate – ar constitui soluţia ideală.

Dar şi aici e nevoie ca specialiştii să mai lucreze la viteza de reacţie. Nu de alta, dar aplicaţia mea de pe telefon – DSU îi zice – mă anunţă că urmează un fenomen meteo la 2-5 minute de la momentul în care avertizarea a intrat vigoare. 🙁

Totuşi, să nu uităm că e toamnă…

…un anotimp în care e normal să plouă. Chiar şi torenţial ori cu vânt mai puternic. Că aşa a lăsat bunul Dumnezeu. Aşa cum vara poate fi caniculă, iar în lunile de iarnă e normal să fie frig. Uneori tare frig.

Şi mai ţine şi de un fel de-a fi al oamenilor. Bunica, Dumnezeu să o ierte, ştia că dacă norii vin dinspre munte, aduc ploaie. Ori dacă vântul se înteţeşte dinspre vale, va cădea grindină. Şi avea grijă ca toată lumea să fie în casă când ploua; iar dacă afară trăznea şi fulgera, ştia că trebuie să împlânte un cuţit în pragul uşii.

Nu ştiu de ce şi nu ştiu cum, dar câteodată chiar avea efect.

Iar când ploaia îi prindea pe oamenii satului pe câmp, se ascundeau sub căpiţe, niciodată sub pomi. Bătrânii ştiau noţiuni de bun simţ şi de protecţie ş le aplicau, fără să primească înştiinţări nowcasting pe mobil ori la radio.

Şi tot legat de copilărie…

…o furtună ca aceea de duminică a lovit Beiuşul meu prin 1982. Eram grupa mare la grădiniţă şi în noaptea în care a lovit urgia m-am ascuns cu fratelo sub o plapumă. În mintea noastră de copii, aşa scăpam de furtună. Nu mai vedeam lumina fulgerelor şi ni se părea că urletul vântului mai scădea din forţă dacă ne puneam şi o pernă pe cap. 🙂

În acel an, furtuna a smuls turla bisericii din centrul oraşului şi a aruncat-o pe şosea, iar multe case, printre care şi a noastră, au rămas cu multe ţigle lipsă. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, şi-a petrecut noaptea în pod, încercând să nu lase ploaia şi vântul să ia totul de pe casa construită de mâinile lui şi ale mamei.

Iar eu am rămas de atunci cu imaginea norilor negri ca tăciunele care se prăvăleau o zi sau două mai târziu peste oraş, luminaţi pe soarele pe care îl înghiţeau în goană.