No, ceau la toată lumea! Sau szia stok, că tot e vorba în postarea asta despre concediul petrecut în Ungaria, la Sarvar. Unde n-am vorbit ungureşte, dar toată lumea ne-a servit cu ce am cerut. În germană sau engleză. 😉 Să mai zică cineva că ungurii şi românii nu reuşesc să se înţeleagă, chiar dacă nu vorbesc aceeaşi limbă.

Aşadar, după ce acum trei ani am vizitat Riviera franceză, acum doi ani ţara lemurienilor, iar anul trecut capitala cea multiculturală a ţării lui Mozart, vara lui 2017 a fost dedicată Ungariei prietene. Unde ai locuri faine de văzut, multe dintre ele total necunoscute, mie cel puţin.

Unele dintre locurile astea au fost pe traseul concediului din august şi despre ele va fi vorba în următoarele postări. Să-i dăm drumul, zic. 🙂

Sárvár.

Un orăşel cochet de vreo 15 mii de locuitori, undeva lângă graniţa maghiaro-austriacă. N-am auzit de el până acum şase săptămâni. Dar s-a dovedit tare nealcoş – o să vă povestesc de el şi o să-l prezint într-o altă postare.

Zona e renumită în ţara vecină pentru apa termală şi pentru băile de aici.

Înainte de a porni la drum am verificat repede pe internet distanţă, locuitori, istoric. Ca să ştim unde ajungem. 😉 Nu intru în detalii, le puteţi afla aici.

Pentru început, pe mine m-a interesat că am de făcut vreo 470 de kilometri din Oradea până acolo. Cu trecere prin Budapesta, urmată de un traseu pe M1 spre Viena şi apoi viraj la stânga, cu drum pe autostradă spre Balaton. Apropo de drumuri, autostrada care se desprindea spre sud din cea spre Austria nici nu apărea pe gps-ul nostru – updatat anul trecut. Construiesc vecinii noştri într-o veselie drumuri rapide. 🙂

Am căutat şi ce înseamnă „cinci stele superior”, cât se lăuda Hotel Spirit din Sárvár că oferă la cei mai puţin de 10 ani de la deschiderea lui. Am aflat răspunsul care mi-a fost apoi confirmat timp de patru zile: odihnă cât cuprinde, relaxare în piscinele cu apă termală ori în saune moderne, dar şi plimbări şi mâncare de la foarte bună în sus. Totul în condiţii de lux, într-o imensă zonă verde, tare liniştită, pe care am admirat-o de la balconul camerei noastre.

Şi preţul a fost pe măsură, dar, ca tot ce ţine de bani, nu dau detalii. 😀

(click pe foto pentru mai multe poze)

 

 

– E prima dată când stau într-un hotel de cinci stele. Asta le-am mărturisit doamnei mele şi lui Aspi când am tras maşina în faţa hotelului şi tipul în costum a venit, foarte oficial, să ne ia bagajele. Apropo de asta, noi eram îmbrăcaţi turistic-style, în adidaşi şi pantaloni scurţi. Doar eram în vacanţă, nu? 😉

Adevărul e că nu-mi imaginam cât de răsfăţat poţi fi într-un astfel de aşezământ. 🙂

Totul îţi era oferit pe tavă, iar condiţiile chiar au fost de cinci stele. Deşi hotelul a fost plin, nu am avut parte de tradiţionala înghesuială nicăieri. A fost linişte prin hotel, agitaţie nederanjantă la piscină, atmosferă plăcută la restaurant şi în zona de relaxare.

Camerele – curate, elegante, spaţioase. Aerul condiţionat a fost obligatoriu în condiţiile în care sejurul nostru a însemnat zile cu 39 de grade. Oricum nu stăteam decât seara şi noaptea acolo, dar am dormit ca un prunc (eterna mea problemă – salteaua care oriunde mergem nu era ca aceea ideală de acasă, de data asta a fost nemaipomenită). Iar netul a mers ca uns – important pentru mine, care am mai lucrat online şi de acolo.

Că tot veni vorba de mâncare…

…în momentul în care scriu postarea mă uit la senvişul matinal din farfuria de pe masa din bucătărie şi mă gândesc la tot-ce-vrei-şi-ce-nu-vrei-ul de care am avut parte la Sárvár. Hmmm, chiar am putut alege cam orice ne-a dorit papilele gustative.

Evident, pe mine m-au atras preparatele din carne, dar nu am ratat brânzeturile şi nici prăjiturile. 😉

Referitor la restaurant: dimineaţa, domnul sau doamna de la intrare îţi permitea să intri în tricou şi bermude. În schimb, seara îţi atrăgea atenţia că e obligatoriu materialul textil până la glezne. Fără pantaloni nu era permis accesul în lumea abundenţei culinare. Noroc că ni s-a explicat din timp, la recepţie, care e treaba, aşa că nu a fost nevoie să ne schimbăm garderoba ca să cinăm.

La scăldat

Am şi nimerit noi exact perioada de cod roşu la noi acasă, în Bihor, şi de galben prin zona Sárvárului. Adică au fost vreo 39 de grade în două zile, dar nu le-am simţit atât de puternice precum sună. 🙂 Cum ne încălzeam pe şezlong, săream în apa din piscine ori ne hidratam cu o bere.

Rar mi-a fost dat să am parte de atâta civilizaţie şi bun simţ, relaxare şi curăţenie cum a fost la piscinile de la Spirit Hotel. A fost nemaipomenit să nu urle tot felul de cefe late lângă tine ori să nu stai ca focile în bazine.

Evident, am încercat şi saunele complexului. Sunt mare amator de astfel de senzaţii de când Aspi mi-a arătat prima dată ce înseamnă să respiri la 90 de grade. 😀

Am experimentat cu ocazia asta prima saună în care tipul care învârtea prosopul cânta ceva melodie ce se scurgea dintr-o tabletă. Asta în timp ce ne împărţea gheaţă şi ceva cremă care trebuia să ne facă să rezistăm ultra-arşiţei dinăuntru. Deşi am oareşce experienţă, am ieşit de acolo cu o vagă durere de cap şi cu vreo 2 kile mai uşor. 😉

În schimb, mi-a plăcut la maximum un duş care imita furtuna tropicală ori ploaia amestecată cu stropii valurilor de la malul oceanului, oricare ar fi fost el. Îmi tot venea să încerc senzaţiile mişto oferite de vârtejurile de apă şi să le fac în ciudă celor care voiau să le simtă şi ei. Dar nu puteau de subsemnatul. 😀

Nu m-am răbdat şi am testat şi sala de forţă amenajată în hotel. Bine pusă la punct, cu aparate moderne – am stat cam o oră jumate înăuntru.

Concluzii

E interesant să descoperi locuri de care nu ştiai nimic, dar care îţi oferă condiţii nemaipomenite. E super să petreci câteva zile de relaxare în condiţii la care doar ai visat!

E altfel să stai doar într-un complex, dar să nu te plictiseşti nici măcar o secundă. Sincer, câteodată chiar simţi nevoia să te „injectezi” cu o astfel de doză de relaxare şi să-ţi încarci astfel bateriile. A fost primul concediu în care chiar asta am făcut: ne-am relaxat. 

Că doar pentru asta e concediul, nu?

P.S. În următoarele postări: despre o plimbare cu trenuleţul, ca în copilărie, despre întâlnirea cu… măgarul şi briza de pe Balaton. A, şi despre alungarea unor vrăjitoare. 😉