Unde poţi găsi un meşter bun?

Adică unul care să facă treabă de profesionist – mă refer la constructori, zidari, „zugrăvitori„, „tencuitori” şi ăi de pun gresie ori faianţă. Să nu ceară sume ameţitoare – ci de bun simţ. (Dau banul, dar pe ceva care să merite!) Un meşter care să facă curăţenie după el şi dacă spune că termină în x zile, apăi nu mai adaugă 2-3-4-5 şi termină după o săptămână. Şi să nu mă ducă cu vorba şi să-mi explice cât e de greu să faci una şi alta. M-am născut, totuşi, acum 41 de ani – mulţumesc, mulţi înainte şi vouă! 🙂

Dacă-l găsesc pe meşterul ăsta BUN, eu unul promit că-mi iau hainele de pălmaş – îhî, chiar am şi de astea, cineva trebuie să facă reparaţiile, zugrăvelile, vopsitul ori micile tencuieli în gospodărie – şi mă aşez în Piaţa Unirii cu o pancartă prin care o să recunosc că „AM GĂSIT UN MEŞTER BUN!” 😀

Deocamdată, nu cred că o să apuce cineva să vadă priveliştea descrisă mai sus.

Singurul meşter cu care am fost pe aceeaşi lungime de undă – să trăieşti, Ionuţ! – a plecat spre alte zări, unde e apreciat şi unde îşi face treaba pe bani buni.

În rest, dau numai de personaje unul şi unul.

Mai întâi sînt „profesioniştii”. Se laudă cu un background solid, cu recomandări din n-şpe sute de locuri şi cu realizări remarcabile.

– Şefu’, noi ştim exact ce trebuie să facem. Am făcut lucrări de nu le mai ştim numărul, unu n-a fost nemulţumit. Şi la şefu’ de la x instituţie am lucrat. Ştii ce i-a plăcut? Pfoaii!

Vin apoi „repatriaţii„. Meşteri care din diverse motive s-au întors în ţară după ce şi-au trecut în CV adevărate masterpiece-uri prin Italia, Spania, Austria ori Anglia.

– Ştii ce le-o plăcut italienilor cum le-am lucrat?! Ceas! M-ar fi ţinut ei, mi-ar fi dat mai mult, da’ io n-am mai putut să stau, şefu’. A trebuit să mă întorc acasă.

Mai sînt „intelectualii„. Ăi de vin, se uită la spaţiul ce trebuie renovat, zugrăvit, vopsit cu o mină de parcă pe umerii lor stă demonstrarea matematică a tunelului spaţio-temporal.

– Mda. Şefule, nu e o lucrare cu probleme, dar nici uşoară nu e. Va trebui să folosim nişte materiale care să permită peretului să respire. Să vedem în ce măsură… (etc, şamd, şa)

Meşter cu soluţii şi valoare

O categorie care pe mine mă distrează – până la un punct – sînt „oamenii cu soluţii„. Ăia de observă toate problemele, unele mai greu de rezolvat decât criza mondială de alimente, dar găsesc ei rezolvarea.

– Problema pe care o ai, şefu’, nu-i ok. Pfuuu, chiar deloc. Da’ îi dăm noi de capăt. Are băiatu’ soluţii pentru orice. O să fii mulţumit!

Şi mai sînt meşterii cu „valoare„. 🙂 Cei care îţi fac tot ce ai nevoie, dar care te privesc de parcă tocmai ai terminat o afacere cu Bill Gates. Şi au mereu justificările la ei.

– Îi de muncă aici, nu glumă! De dat jos, de pus plasă, de gletuit, de întins, de dat cu dispersit. Aici trebuie tăiat, tras firul. Mno, treabă serioasă. O facem, nu-i problemă. Repede şi bine. Da’, te costă, şefu’. Io nu-mi bat joc de muncă şi nici nu vreau ca altul să-şi bată joc de a mea.

Dacă bine se observă, cuvântul-liant al tuturor categoriilor de mai sus este „şefu’„. Folosit în semn de apreciere declarativă, evident, dar golit complet de conţinut. Pentru interlocutori, clientul nu e altceva decât „ăla ce are bani de dat”.

Vi i-am descris din experienţă. Am avut de-a face cu toate categoriile. Am găsit astfel de personaje pe internet sau recomandate de unul, altul. La firme nu apelez – cer nişte preţuri…

Recunosc, încă mai caut un meşter bun. Aşa cum l-am descris la începutul postării. Dacă mă vedeţi cu pancarta în Piaţa Unirii, înseamnă că l-am găsit.

Dar tare mi-e că o vă fac să aşteptaţi mult şi bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.