Greșeli? Asumare? Demisii? Dă-le-n p*** mea!

Ia să nu fim noi mironosițe și să recunoaștem: sub presiunea evenimentelor, o mai dăm toți pe vocabularul de birjar și slobozim câte o înjurătură. Despre morți, despre vii, despre aia a mă-sii sau despre neamurile și toți strămoșii cuiva. Să ridice piatra sfântul care n-a scăpat vreodată o astfel de vorbă de duh.

Nu înjurătura unui șef de la pompieri e relevantă în filmarea de la Colectiv. Debandada, lipsa de organizare și greșeli vizibile și pentru un civil sunt chestiunile înfricoșătoare pe care le dezvăluie filmul prezentat, joi, de Libertatea. Te trec fiorii când te gândești că au murit oameni cu zile, în timp ce salvatorii păreau că nu știau ce au de făcut. În fața unui dezastru civilii s-au organizat mai repede decât oamenii în uniformă.

Pentru Dumnezeu, s-au stins atunci 64 de suflete…

Nu fac greșeala ca, văzând imaginile de acum 4 ani, să demonizez întreaga armă a pompierilor. Ani la rând am filmat alături de ei, am văzut ceea ce sunt convins că e doar o parte din efortul, din munca lor. Au salvat oameni, au reușit să scape din flăcări animale ori bunurile oamenilor. Uneori cu prețul propriei vieți. Pe cei mai mulți îi consider eroi.

Și mai știu că au onoare. Aia care îi face să fie verticali în orice situație. Chiar și când o dau în bară. Pentru că nu sunt zei, ci oameni supuși greșelii.

Onoarea e cea care îi face să nu se ascundă în spatele unor regulamente interpretate după cum vor unii ori a unor cuvinte de lemn spuse în fața microfoanelor. E acea calitate care îi determină să facă un pas în spate și să răspundă dacă au greșit. Și să plătească.

Mă iertați, dar exact asta NU am văzut azi, după publicarea celor 20 de minute filmate de cameramanul-pompier la Colectiv. N-am auzit de niște demisii de onoare. De demisii de incompetență (vorba unui prieten), nici vorbă.

În schimb, am aflat de apeluri la care nu se răspunde, de postări ironice la adresa jurnaliștilor, despre negări copilărești și chiar penibile, însoțite aproape invariabil de formularea ce sună a exonerație ”din câte știu eu”. Totul, ca șefii din sistem să nu își piardă scaunele.

Pentru Dumnezeu, s-au stins atunci 64 de suflete…

În cazul unor acuzații, un om de onoare face un pas în spate, indiferent de situație. Dacă a greșit, plătește și o face fără să clipească. Dacă nu a greșit, luptă pentru dreptate și se întoarce cu fruntea sus. Nu la asta obligă haina militară?

Pe de altă parte, au trecut patru ani, în care eventuale greșeli puteau fi asumate, nu acoperite de tăcere, minciuni, omisiuni și sertare închise. Dacă nu s-a petrecut nimic între timp, ce s-ar putea oare întâmpla acum? E întrebarea la care știu ce răspuns aș da eu, dar mi-e teamă că mă va contrazice viitorul. Mi-e teamă că în țara mea totul poate fi mușamalizat.

Să mai vorbim despre vinovăție, asumarea unor greșeli, demisii? Dă-le-n p*** mea!

Precizări:

  • Ca jurnalist, apreciez lovitura de presă dată de Libertatea prin descoperirea și publicarea imaginilor filmate la operațiunea de salvare de la Colectiv. E cea mai importantă anchetă a momentului din presa românească. Desigur, asta nu exclude semnele de întrebare ridicate de mai mulți jurnaliști autohtoni de renume: de ce acum, în campania electorală, această filmare? Cui folosește? Veți zice că sunt tâmpenii. Se prea poate. Dar dacă nu?
  • Ce se mai aude de incendiul de la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea? Au trecut 14 luni de atunci. Avem și noi dreptul să aflăm de unde a pornit totul? Cine e vinovat? Plătește cineva? Altcineva decât orădeanul de rând, prin taxe și impozite. Da, știu, întrebări incomode. Stați, că despre alte greșeli ori asumarea lor nici nu îndrăznesc să întreb. Iar de data asta nu e vorba de pompieri.  

sursă foto: ISU București-Ilfov via libertatea.ro

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.