Alegeri 2019 – Compromisul de a vota răul cel mai mic

Am fost la vot. La ambasada noastră din Budapesta, oraș în care m-a găsit ziua alegerilor.

Am făcut-o pentru că așa am simțit. Pentru că a vota e dreptul meu. La fel cum era și cel de a nu vota. Sunt un om liber, cu capul pe umeri, care decide și își asumă urmările hotărârilor sale.

E drept, la un moment dat aproape că eram decis să rămân acasă. În timpul campaniei – așa, insignifiantă cum a fost – niciunul dintre candidați nu mi-a inspirat acea încredere ca să-mi zic ”El e alesul!”

Cei mai mulți – mai ales favoriții din sondaje – ne-au ignorat pe noi, alegătorii, și au refuzat să participe la dezbateri. Ne-au livrat mesaje ”anti ăia sau ceilalți” (niște înjurături mai spălate), dar nu prea am aflat cum vor munci de la Cotroceni ca să ne reprezinte și să ne fie nouă mai bine. Nici măcar promisiuni de râuri compuse din lapte și miere nu am mai primit, ca altădată.

Mi-am spus apoi că, pe oricine aș alege, nu mă voi simți reprezentat de acea persoană, de ceea ce este și de ideile pe care le promovează.

Mă enervau de-a dreptul cei care îmi ziceau că TREBUIE să merg la vot. Răspunsul meu: în viața asta TREBUIE doar să trăim frumos, cu credință și respect față de adevăr.

După care mi-am zis că în viață facem compromisuri.

Că trebuie să acceptăm o situație – adică nu există candidat ideal – și să alegem răul cel mai mic. Că doar așa facem de decenii. I-am luat la rând pe candidați și m-am documentat. Am citit despre ei, am evitat meme-urile de pe Facebook și am decis care e cel mai puțin nasol. Lui i-am dat votul meu.

Iar pentru că sunt un om care își spune părerile, bune sau rele, cu riscul de a fi înjurat sau lăudat ulterior, m-am îmbrăcat de duminică, am mers în secție și am pus ștampila pe buletinul de vot. Ca mai apoi să am și dreptul moral de a-l lăuda ori critica oricând pe cel ales, indiferent că e cel dorit de mine sau altul.

Așadar, am votat.

Nu mi-am pus o poză cu buletinul pe Facebook, nu mi-am schimbat fotografia de profil și nici nu am împins pe nimeni să voteze sau să rămână acasă. Treaba fiecăruia. Mi-aș dori doar ca aceia care nu au mers la urne, chiar dacă au făcut-o din dezamăgire, să își asume acest lucru.

Iar data viitoare când invocă democrația pentru a cere îngroparea politică a unui guvern, partid sau  președinte să-și amintească faptul că au avut posibilitatea – tot democratică – să-și aleagă reprezentantul/reprezentanții și au preferat să stea la căldură, în fața televizorului.

P.S. La Ambasada României din Budapesta a fost liniște duminică, ziua în care i-am trecut pragul. Căldură, atmosferă calmă, oameni binevoitori în comisii și puțini alegători. Sute de mii de români din străinătate și-au exercita dreptul de a vota, la fel cum făcut-o milioane din țară. Nicio diferență, oricât de mult ar fi vrut diverși politicieni ori jurnaliști să existe.

P.S. 2 ”Diaspora a făcut iar diferența”, e convins un cititor de prompter de la o televiziune cu semn de adunare. Încă nu a înțeles că voturile tuturor sunt importante, nu doar ale celor din străinătate sau ale celor din țară.

foto: activenews.ro

2 Comments

  1. Mie nu-mi vine să cred ca inca nu ne-am invatat lectia. Si eu am stat acasa ani multi, dar acum situatia este critică. Suntem la un pas să ne reprezinte Dancilă, pe bune?!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.