Citesc pe net o mulțime de reacții furioase în cazul ursului lăsat să agonizeze aproape o zi pe o șosea din România. S-au manifestat dur inclusiv apărători ai drepturilor animalelor, adică exact ăia care puteau să intervină în ajutorul ursului, dar nu au făcut-o. Ei zic că nu au fost solicitați. Dar eu îi înțeleg: e weekend – știți, zile libere, poate nu lucrează, mai merg și ei pe la prieteni, rude. 🙁

Animalele să facă bine să fie rănite doar pe parcursul săptămânii de lucru. Și atunci, doar în timpul orelor de program. Altfel, să stea să aștepte, ce naiba! Ca ursul de la Praid.

Am citit că autoritățile nu au făcut nimic de frica unui dosar penal. Cu alte cuvinte, teama de nu fi pedepsit pentru că ai încălcat nu știu ce lege e mai mare decât viața unui animal. De ce să ne mirăm? Așa au gândit și cei care nu au intervenit pentru salvarea Alexandrei, adolescenta din Caracal.

Dacă nu s-a intervenit în cazul unui om, de ce s-ar interveni pentru un urs, nu?

Cazurile astea arată încă o dată că, oameni sau animale, în țara asta suntem toți o apă și un pământ în fața celor puși să se îngrijească să ne fie bine. Apărători ai dreptății care vorbesc de lege doar când e vorba de animale sau oameni de rând. Dar care încalcă orice reguli pentru ei, prietenii și rudele lor, parteneri de afaceri sau cineva sus-pus. Restul nu contează.

Înțeleg că o lege poate fi idioată. Dar, dacă e așa, de ce nu e schimbată înainte de a se produce drame?

Nu-s medic veterinar, dar îmi place să cred că ursul ar fi avut șanse dacă se intervenea la timp.

Ați văzut pe Discovery sau National Geographic cum luptă unii – și cu ce prețuri – pentru salvarea unor animale? Și vorbim de exemplare, nu de specii.

Nu putem spune că ”alea-s filme”. Așa se întâmplă într-o lume normală, unde viața – indiferent că e vorba de un om sau de un animal – e deasupra a orice, valoare supremă.

La noi – ”ursul oricum nu trăia, mai bine îi curmăm suferința!” Cât de umani suntem, nu? Singura soluție ce ne-a venit în cap a fost glonțul. Adevărul e că ai nevoie de ore să te gândești la așa ceva.

Apropo de asta. Am auzit prea des – din discuții ori din propria experiență – sfatul medicului referitor la un pacient muribund: ”Luați-l acasă, nu mai avem ce să-i facem. Măcar să moară în patul lui.” De fapt, știm cu toții cum se traduce asta: ”Luați-l, nu îl lăsați pe capul nostru! Nu avem sau nu mai știm ce să-i facem. Dacă rămâne aici, avem de făcut tot felul de chestii birocratice și fix de asta nu avem noi timp acum.”

Câtă vreme vom fi tratați cu ”atât s-a putut”, nu avem cum să mergem înainte. E adevărat, nu vom avea soarta ursului lăsat să agonizeze la margine de drum. Noi vom fi trimiși acasă, pe motiv că nu mai e nimic de făcut.

foto: Realitatea de Harghita