Se dau două enunţuri referitoare la presa noastră cea de toate zilele.

Primul: Pro TV și Antena vor lua cea mai mare „felie” din cei 40 de milioane de euro daţi de Guvern presei, după starea de urgenţă.

Al doilea: Peste 39,5 milioane de dolari au totalizat veniturile Pro TV în primul trimestru din 2020, un plus de 700.000 față de 2019.

Care ar fi problema? Întreb pentru că mie-mi sună total aiurea. În timp ce presa centrală, mai ales televiziunile mari, fac încasări majore – chiar şi în pandemie, iar jurnaliştii locali se chinuie, nu doar în perioada asta, să supravieţuiască financiar, ce face mărinimosul nostru guvern? Se transformă în sponsorul celor mari şi puternici.

Îl ajutăm pe Goliath – oricum David se descurcă cu praştia lui.

E invocat punctul de audienţă. Nu e corect. Comparăm mere cu pere. Niciodată o televiziune, ziar, radio sau site din afara Capitalei nu va avea audienţa celor din Bucureşti. Cu unele excepţii, desigur. Plus că nu-s sigur că acele audienţe chiar reflectă realitatea.

Aplicând această metodă de distribuire a banilor, Executivul acţionează ca o companie privată care vrea ca banii investiţi să aducă profit maxim de imagine. A lăsat la o parte calitatea sa publică de administrator care îl obligă să asigure condiţii corecte pentru toată lumea şi să îi ajute doar pe cei care chiar au fost afectaţi. Şi sunt convins că în această ultimă categorie se află (doar) presa locală.

Apropo de ajutoare: şi Google a anunţat că dă bani publicaţilor afectate de pandemie. Dar Google chiar e o companie privată.

Milionul şi judeţul

Chiar dacă pot invoca pierderi, cei din liga mare evoluează pe o piaţă extinsă a publicităţii. Pot recupera oricând. E adevărat: în cazul lor cheltuielile sunt mai mari, dar sunt mult mai adaptabili decât presa locală. Cu alte cuvinte, au de unde tăia.

Dar redacţiile din judeţe nu prea au unde să facă reduceri. Lucrează cu un număr mic de jurnalişti şi tehnicieni, salariile sunt muuuuuult sub cele din Capitală, iar reclama se vinde la preţuri infinit sub cele din presa centrală. Numai managerii publicaţiilor locale ştiu cum se descurcă de la o lună la alta.

De aceea, banii Guvernului mergeau mai bine spre teritoriu, pentru susţinerea presei locale. Cum era ca media din fiecare judeţ să poată accesa câte un milion de euro – mai mult sau mai puţin? Criteriile de împărţire a banilor puteau fi discutate cu oamenii companiilor media din teritoriu, comunicate transparent şi respectate la sânge.

Nu plâng eu de mila presei locale – tot o afacere până la urmă, dar m-am convins în ultimii ani că mi-e mai utilă, ca informaţii livrate, decât colegii de la Bucureşti. Fără supărare.

Teoretic, acest ajutor nu înseamnă că jurnaliştii trebuie să joace cum le cântă Palatul Victoria. Practic, suspiciunile de mită politică vor fi mereu prezente.

Poate că era mai bine ca Guvernul să ofere alte mijloace – fiscale – prin care presa să iasă cu bine din situaţia economică provocată de pandemie. Impozite reduse pentru cei care îşi fac publicitate (a nu se confunda cu impozitele pe salariile jurnaliştilor – deontologii s-ar putea simţi lezaţi), condiţii pentru ca reţeaua de distribuire a presei să funcţioneze, credite gen IMM – ar fi nişte idei.

Poate n-ar fi lipsit de interes să vedem cum a fost ajutată de stat presa din alte ţări europene. Dacă acest lucru chiar s-a întâmplat.

sursă foto: directknowledge.com