Cred că românii s-au obişnuit deja cu „prezidenţialul” pas cu pas. Un fel de picătură chinezească în stil mioritic. 🙂 O regulă pe care, de la lansarea cărţii cu acelaşi nume, şeful statului o promovează mereu.

Iar de când cu pandemia, parcă mai mult decât oricând. Pas cu pas ieşim din izolare, pas cu pas redeschidem magazine, iar în acelaşi fel ne reluăm activităţile normale până la început de primăvară.

Problema e că între paşi e lăsată o distanţă mai mare decât în alte ţări, unde autorităţile au pornit mai vioaie pe drumul ridicării restricţiilor. În plus, există o teamă (câteodată dublată de un imposibil de disimulat habarnism în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate) pe care nici preşedintele, nici premierul, nici miniştri ori oficiali din Sănătate nu renunţă să o transmită la fiecare ieşire publică.

Vedem feţe îngrijorate, pe care se citeşte greutatea guvernării în vreme de criză – atitudini atât de serioase încât şi Micutzu sau Bordea s-ar pierde şi ar rămâne fără idei.

„Pandemia nu a fost încă învinsă!” „Ne-am putea confrunta cu o creştere a numărului de cazuri după relaxare.” „Dacă e nasol, e posibilă reintroducerea stării de urgenţă.”

Parcă am fi nişte adolescenţi certaţi şi ameninţaţi de adulţi, incapabili să se descurce dacă nu există spectrul unei sancţiuni. Tare proşti mai suntem consideraţi!

Nu neg, grija e normală. Teama care ne e transmisă zilnic, nu.

Rare sunt încurajările care se strecoară în discursurile oficiale. Asta, deşi toată lumea are nevoie de cuvinte de îmbărbătare. Iar dacă acestea apar, parcă nu au nicio susţinere concretă. Autorii mai bine le-ar ţine pentru următoarele cărţi de memorii.

Între timp, cei care – cum ziceam mai sus – nu au stat atât de mult pe buffering şi au trecut la relaxări au observat că dracu’ nu-i atât de negru.

Un exemplu. Redeschiderea şcolilor în Norvegia nu a reaprins epidemia. Şi nici repornirea saloanelor de coafură. În România şcolile nu se vor deschide până în septembrie. Frizeriile revin la viaţă vinerea asta, cu multiple condiţii.

Înţeleg: ţări diferite, culturi diferite, popoare diferite – înseamnă şi măsuri diferite. Dar fac pariu că exemplul de mai sus, unul din multele pozitive, nu va fi niciodată pomenit într-un discurs oficial.

Situaţia era alta dacă epidemia revenea cu putere după redeschiderea şcolilor. Dar asta nu s-a întâmplat decât într-un fake-news care l-a păcălit până şi pe preşedintele României.

sursă foto: pixabay.com