Contextul e simplu: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență anunță, marți, că e musai ca tot bihoreanul care merge la piață, așteaptă autobuzul sau cască gura la expoziții și târguri să și-o acopere (gura, de ea vorbim) cu o mască de protecție.

Autoritățile invocă o serie de documente, de fapt o înșiruire de litere și cifre din care omul simplu nu pricepe decât că-i bai. Evident, ni se spune și că e spre binele nostru – nu contest, dar pun un *) asterisc aici și revin -, după care e postată pe Facebook o grafică din care reiese că s-au cam înmulțit cazurile noi în Bihor. De prin 23 iulie, cam așa, au tot crescut. Doar că în ultimele zile se vede o scădere a cazurilor noi, e adevărat, în stilul dinți de fierăstrău – observă cârcotașul din mine.

Bun. Ideea e că scriu un material despre decizia Comitetului Județean, îl postez pe bihorjust.ro și îl distribui pe Facebook. Reacțiile vin iute. Unii sunt simpatico-ironici 😊 , alții ironico-enervanți, câțiva acceptă resemnați situația, în timp ce vin și comentarii ”de cartier„ la adresa semnatarilor hotărârii și, evident, a jurnaliștilor. Cam cum se întâmplă la orice postare de gen în ultima perioadă.

Oarecum de înțeles, oamenii au atins o limită a suportabilității în ceea ce privește coronavirusul.

E subiectul cu care suntem bombardați zilnic din toate părțile. La tv e lipit pe toate burtierele de breaking news (noțiune care și-a pierdut, pentru mine, orice urmă de credibilitate), iar 99,99999% dintre materialele pe tema asta au un ton sumbru, apocaliptic. În online – cu unele excepții notabile – alt subiect tinde să existe doar pe coloanele site-urilor și prin subsolul lor. Cât despre agenda autorităților…

Toate celelalte treburi ale țării s-au rezolvat ca prin farmec sau – mai degrabă – sunt ignorate.

Când zilnic auzi numai de coronavirus și doar informații negative, transmise pe tonuri grave, funebre de-a dreptul, e normal să ți se acrească de tot ce e legat de subiectul ăsta. Și nu mai crezi nici măcar în medici. De care oricum nu ne păsa nici înainte – la câte povești nasoale am auzit ori la care chiar am fost martori prin spitale, iar e de înțeles.

Orice psiholog poate confirma că, transmise doar în stil negativ – de genul ”celebrei” formulări ”Stați acasă! Altfel, după sărbători vor fi înmormântări” –, și cele mai bine intenționate sfaturi vor fi ignorate.

Primim cu neîncredere orice recomandare/obligație; nu credem nimic. Și ne întrebăm, uneori pe bună dreptate, de ce la unii (cei ”din afară”) se poate, iar la noi nu – referindu-ne la măsuri economice și sociale.

Pe fondul ăsta nu e de mirare că protestăm – chiar și birjărește – la orice restricție.

Că avem opinii contrare oficialilor. Că citim și apreciem pe cei cu discursuri contra mainstream-ului. Și că toate deciziile autorităților ni se par luate în pripă, având ceva agendă ascunsă în spate (uneori poate chiar așa e).

Și revin la *) asteriscul de mai sus. Ni s-a spus că e bine să purtăm masca atunci când suntem în aglomerații pentru că ne protejăm de infectare. Mă cam îndoiesc că bucata de material purtată pe față mă va proteja pe mine sau pe cei din jur de coronavirus. Mai ales că majoritatea o poartă sub bărbie sau sub nas și numai de frica amenzilor.

În plus, e un consens printre cei din lumea medicală că textilele albastre de le legăm după urechi nu sunt deloc un baraj de netrecut pentru viruși. Să recunoaștem că nici nu se compară – ca factor de protecție – cu măștile pe care le poartă medicii sau cercetătorii.

Apropo de chestia asta: sincer, m-am săturat de multpreapusa întrebare: „Dar medicii cum de rezistă cu masca ore în șir în operații sau în spital și tu nu ești în stare să o porți câteva zeci de minute, cât ieși în spații aglomerate?” În primul rând, nu sunt operații în fiecare zi. În al doilea rând n-am văzut niciun cadru medical să stea non-stop, în spital, cu masca pe figură.

Până la urmă, cred că e vorba nu atât de dificultatea de a purta o mască de protecție, cât de OBLIGAȚIA de a o folosi peste tot. Iar în cazul ăsta nici autoritățile nu știu cum să comunice cu noi – nici noi nu vrem să acceptăm sfaturile lor.

Și totuși, în ciuda îndoielilor mele legate de mască, o port.

Nu de alta, dar dacă nu am dreptate și, așa cum zic oficialii, textila de pe față chiar mă protejează? Nu întotdeauna, dar fix atunci când e nevoie.

Poate nu câștig nimic dacă o port. Dar nici nu pierd. Sunt soluții mult mai eficiente. Și nici măcar nu e asta problema cea mai arzătoare a momentului. Fiecare am putea enumera cel puțin 10 muuuuuult mai importante.

Prefer ca în acest caz, ca și în multe altele, să respect legea. Nu să o înjur – inutil – pe Facebook. Și să continui să mă informez din ORICE sursă consider că e ok, despre tot ce mă afectează. Să nu iau de bună orice informație – ci să încerc să găsesc dovezi că (nu) e așa cum mi se prezintă. Ceea ce vă recomand tuturor. Informați fiind, e mai greu să fim manevrați, indiferent cine ar fi păpușarul.

P.S. Mulți spun că nu mai au încredere în jurnaliști, invocând principiul ”dacă Guvernul îl plătește, scriu cum li se cere”. Încă nu știu cum să combat chestia asta. Mai ales că nu trăim într-o lume ideală.