Recunosc că până în vara asta nu am trăit experiența navigării pe vreun curs de apă. Asta dacă eliminăm micile vaporașe pe care în copilărie le construiam din bucăți de lemn găsite prin șopron, în care înfingeam un băț dintr-ăla de la aparatul de sudură de care agățam o cârpă pe post de velă. A, să nu uit de învârteala în cerc pe care am făcut-o cu o barcă pe care am adus-o cu greu la mal, pe un lac, în studenție. 😀

Dar o experiență marinărească, fie ea pe apă dulce, n-am avut. Până prin iulie, anul Domnului 2020, când am sărit peste pârâuri și râuri direct la fluviu. 😊 La cel mai apropiat și cel mai important pentru majoritatea est-europenilor: Dunărea.

Așa că, pe final de iulie, după o plimbare cu mașina în susul fluviului albastru – prin God și Vac, am ajuns în Nagymaros. Localități curate și plăcute, așezate cu priveliște la Dunăre, în mijlocul unor peisaje care te lasă cu ochii mari de uimire. Nu le știam, pentru că era pentru prima dată când ajungeam pe acolo.

Vechiul bac și mașinile moderne

Interesul a fost și mai mare după ce am aflat că vom trece Dunărea cu bacul spre Vișegrad. Abia atunci mi s-a clarificat cam pe unde am fi. Nu de alta, dar Vișegradul îl mai vizitasem în urmă cu câțiva ani, când ajunsesem până la cunoscuta cetate din zonă.

Am ieșit de pe drumul principal și ne-am aliniat în spatele unor mașini parcate. Așa mi s-a părut… După care am realizat că așteptau cuminți în fața unei curbe la stânga. N-am așteptat mult, pentru că bacul circulă la intervale dese de timp. Așa că nu ai timp decât să studiezi, din mașină, meniurile afișate în fața restaurantelor din zonă.

2600 de forinți costă o ”plimbare” cu bacul pe Dunăre. Poate fi mult, poate fi puțin, dar experiența merită. Vaporașul nu e tocmai un tinerel, dar își face treaba fără niciun stres. Nici pentru șoferi, nici pentru bicicliștii care îl folosesc.

Iar 10 minute mai târziu bacul acostează pe malul celălalt de Dunăre, exact în Vișegrad.

Un bac mai mic și csarda din satul artiștilor

Adevărul e că și traseul înapoi spre Budapesta, pe malul drept al Dunării, prilejuiește peisaje cel puțin la fel de atrăgătoare ca și pe drumul de venire. Iar dacă aveți timp, recomandarea mea e o oprire la Határcsárda din Szentendre (satul artiștilor). Unde mâncarea-i pe gustul oricui, nu-i scumpă și mai aveți parte de încă un bac – mai mic – ce face legătura cu o insulă din zonă.

Cam de o duminică întreagă e nevoie pentru traseul acesta, vreo 80-90 de kilometri. Cu tot cu plimbarea cu bacul pe Dunăre, bineînțeles. Nu e scump. Dar te încarcă cu energie (și cu un gulaș ca la mama lui acasă… de fapt, e la mama lui acasă 😊 ) și rămâi cu experiențe plăcute.