Am aștept ceva vreme să fie date în folosință noile incinte metalice care au luat locul vechilor țarcuri pentru gunoiul menajer. Nu că eram doritor să folosesc o bucată de plastic sau o aplicație pe telefon pentru a mă scăpa de deșeuri. Doar că minicontainerele au fost instalate cam prin vară și au conviețuit câteva luni cu niște pubele puse în zonă și lăsate la voia grupurilor organizate de căutători-scormonitori. Ce era în jur… dezastru.

Asociația a lipit în august, cred, un anunț la avizier cum că urmează – cândva, fără un termen clar – să fim „trăinuiți” cam cum vom arunca gunoiul pe noul stil. În rest, tăcere. A fost nevoie ca într-o zi, recent, să dispară pubelele și să ne trezim noi, locatarii, că nu avem unde să punem pungile cu reziduuri. Pe principiul „mă doare-n cot, dar măcar nu-mi pute în casă”, unii le-au lăsat pur și simplu lângă noile pătrate de metal, ce nu puteau fi folosite în lipsa unor cartele.

Alții le-am ținut o zi extra în domiciliu. A doua zi m-am prezentat la încăperea cu geam construit la 1,10 metru înălțime, parcă în ciuda coloanei, care e și sediu pentru doamna care taie facturi la asociație și am nimerit exact când respectiva încerca să facă față rafalei de reproșuri aruncate de un vecin din blocul alăturat. Omul avea dreptate: trebuia să fim anunțați, măcar printr-un A4 lipit pe panoul de plută de la avizier, că ne putem ridica bucățile de plastic necesare accesului la containerele de deșeuri. Cartele care erau de zile ori chiar săptămâni în posesia doamnei în cauză, care nu a găsit altă replică decât că „și locatarii trebuie să-și vadă interesul și să vină să vadă ce și cum”. Adânc, ce să mai…

În fine, am căpătat obiectul dorit.

L-am folosit – fără niciun fel de training (deloc necesar, de altfel), am activat aplicația, n-am folosit-o și mi-am zis că o să trăim cu toții fericiți, fără gunoaie prin curte, până la adânci bătrâneți. Că doar construcțiile metalice păzite de aplicații moderne garantează, cel puțin în teorie, securitatea gunoiului adus în curtea blocului.

Câteva zile mai târziu – nu multe, vreo 3-4 – „pirații” care operează în grupuri organizate prin oraș, în ciuda autorităților, m-au contrazis. Cum, necum, au reușit să deschidă containerele păzite de chestii electronice și au umplut din nou curtea de hârtii, plastice și resturi menajere.

Cu alte cuvinte, soluția găsită de edili pentru a păstra curățenia în zonele de aruncare a gunoiului s-a dovedit o glumă bună pentru băieții care sunt convins că nu au cine știe ce aparatură. Nu cred că au avut nevoie de mai mult de o bucată de fier ca să „hecărească” incintele păzite de moderne softuri și harduri. Da, dar măcar cartelele și aplicația ce ne-au fost încredințate nouă, locatarilor, au fost gratuite. 😉