Bufff!…. E zgomotul pe care l-a facut o idee care s-a ciocnit de neuronii mei. E vreo 12 jumate noaptea, cand nu pot sa dorm defel – ca doar maine, adica azi, e sambata si se presupune ca pot sa dorm mai mult dimineata, chiar spre dupa-amiaza. „Blogerul e o specie aparte. Incapabil sa traiasca separat de lume, dar, in acelasi timp, tare singur!” Ciudat si cam de neinteles. La prima vedere. Dar asa cred si am explicatii.Blogerul este un tip/tipa inteligenta, of course 🙂, sociabil, mereu in contact cu tot felul de persoane. Mereu curios/curioasa, incearca sa-si explice situatiile si fenomenele cu care se confrunta. Suna cam ca o definitie luata din manual. Buuuuuuun…. Urmeaza fata cealalta a blogerului, singuratatea. Cand pleaca dintre oameni si ajunge acasa, simte nevoia de a comunica, de a discuta, de a transmite cuiva tot ce a vazut. Dar acasa nu-l asteapta nimeni, iar peretii, oricat de rabdatori ar fi, nu-s cei mai indicati ascultatori. Interlocutori, nici atat. Si atunci, blogerul deschide calculatorul si isi arunca ideile, trairile, principiile in lumea virtuala, transformandu-le in posturi pastrate pe vreun server de prin te miri ce tara. Mai primeste un comentariu la care raspunde, mai baga un mesaj zecilor de friends, co-workers, loosersilor si othersilor din lista de mess si gata dialogul.
Cei ajunsi la pensie dupa o viata de munca incep sa-si depene amintirile nepotilor sau prietenilor, la o bere sau la o partida de pescuit. Oaresce asemanari cu blogerii exista. Ambii povestesc amintiri mai vechi sau mai noi. Ambii cauta sa gaseasca o persoana cel putin careia sa i le spuna. Doar ca pentru blogeri, nepotii si prietenii sunt cei carora le povestesc pe net amintiri din “viata” de o zi pe care tocmai au consumat-o. Si intervine diferenta: blogerul “reinvie” in fiecare zi in care traieste “viata” de o zi sau mai multe zile si ale carei impresii si trairi le povesteste pe blog. Traieste mai multe vieti, sute, mii, confirmate prin postarile de pe net. 🙂 Dar el ramane acelasi. Inconjurat de lume, dar tare singur. Ca daca nu ar fi singur, nu ar mai povesti atatea pe blog. Si-ar vedea de viata lui reala. Unde ar avea cui sa povesteasca si langa cine sa traiasca sute, mii de “vieti” demne de povestit…nepotilor…..prietenilor….la o bere….la o partida de pescuit….
Bloger singur si nebun…in fiecare dintre noi zace un bloger, chiar daca nu avem si noi pagina din asta electronica asa cum ai tu…Suntem facuti astfel incat sa cautam in permanenta compania celuilalt…acesta este materialul genetic pe care il mostenim…coasta va tinde intotdeauna sa-l regaseasca pe Adam…O sa fim un sat global, daca nu cumva suntem deja, avem in noi un arhetip mental universal, de fiinta-mit sein, adica fiinta aflata mereu impreuna cu cineva, in cautarea celuilalt…tu doar ai facut public faptul ca esti bloger…noi toti suntem deja, trebuie doar sa ne descoperi…stii care este faza tare??? ca desi s-ar putea ca unii dintre noi sa-si piarda posturile, un singur post nu-l vom pierde: acela de bloger, platit chiar de noi, cu timp pretios…bine am venit in satul tau global, pot sa pun o scandura la curtea ta??? Una cu radacina, care sa dea muguri??? De fiecare data cand ma voi simti singura, o sa scriu in lumea ta virtuala, pot???Deci stimate bloger, ai castigat un vizitator constant pe taramul nestiut al tinutului NET, din Comitatul RETEASHIRE…